Fostul soț al fiicei lui Putin, vizat de o anchetă penală în Olanda. Dezvăluirile făcute în presă

26 Mai 2023, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mai 2023, 05:15 // Actual //  bani.md

Parchetul olandez a pus sechestru pe un teren situat într-o suburbie din Amsterdam deținut de Jorrit Faassen, fostul soț al Mariei Vorontsova, fiica președintelui rus, Vladimir Putin, relatează Nexta, care citează publicația ”Proiect”.

Avocatul Helen Over de Linden a declarat că decizia de a pune sub sechestru terenul respectiv are la bază deschiderea unui dosar penal pe numele lui Faassen.

Fostul soț al fiicei lui Putin, care zburase recent la Amsterdam, a fost nevoit să se întoarcă de urgență în Rusia din această cauză.

Potrivit presei olandeze și britanice, terenul respectiv este situat în satul Duivendrecht, fiind deținut mai multă vreme de oligarhii ruși Arkady și Boris Rotenberg, apropiați ai lui Putin. În 2019, Faassen a cumpărat terenul cu 450.000 de euro, iar doi ani mai târziu a cerut autorizație de construire a unei clădiri rezidențiale și a șase clădiri de birouri.

Fostul soț al Mariei Vorontsova a ocupat poziții importante în corporații de stat ruse și companii deținute de membrii cercului apropiat al președintelui rus. A fost, printre altele, vicepreședinte al „Stroytransgaz” și director general adjunct al „RG-Development”, o companie de construcții fondată de omul de afaceri Arkady Rotenberg.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Transferarea unui post diplomatic de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova la cea din Tokyo va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 350 000 de lei anual. Modificarea, aprobată de Guvern în ședința din 15 octombrie, urmărește consolidarea relațiilor economice cu Japonia, promovarea produselor moldovenești și atragerea investițiilor.

Potrivit documentului, din schema ambasadei de la Moscova este eliminată o funcție de ministru-consilier, iar la Tokyo este instituit un post de consilier. Astfel, efectivul aprobat al misiunii din Rusia se reduce de la 21 la 20 de posturi, în timp ce ambasada din Japonia va avea cinci posturi, față de patru în prezent. Cifrele reprezintă funcțiile prevăzute în structura misiunilor, documentul neprecizând câte dintre acestea sunt ocupate.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că postul de la Tokyo va fi dedicat dosarului economic.

„Pentru a avea un mai mare randament și mai multe realizări în acest sens, dar și pentru promovarea produselor noastre, în special din sectorul agroalimentar, pentru atragerea investițiilor japoneze, creăm această unitate responsabilă de dosarul economic în misiunea noastră de la Tokyo”, a explicat ministrul.

Calculele MAE arată că cheltuielile anuale aferente postului eliminat de la Moscova sunt estimate la aproximativ 1,79 milioane de lei, iar cele pentru funcția de la Tokyo — la circa 2,14 milioane de lei. Sumele includ indemnizațiile angajatului, chiria locuinței, asigurarea medicală, deplasările și indemnizațiile pentru membrii familiei.

Pentru postul din Japonia, estimările prevăd 26 600 de dolari anual pentru chirie și 21 370 de dolari pentru asigurare medicală. În cazul funcției de la Moscova, aceleași categorii de cheltuieli sunt calculate la 18 000 de euro și, respectiv, 19 800 de euro.

Diferența de aproximativ 350 000 de lei va fi acoperită din alocațiile deja aprobate Ministerului Afacerilor Externe, fără solicitarea unor fonduri suplimentare din bugetul public național.

MAE a analizat și posibilitatea creării unui post suplimentar în Japonia fără reducerea celui din Rusia, însă a renunțat la această variantă deoarece ar fi presupus majorarea efectivului-limită al serviciului diplomatic și cheltuieli bugetare suplimentare.