(FOTO) Au început să crească ceapă la balcon, iar acum gestionează hectare întregi de teren agricol

09 Aug. 2022, 16:23
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
09 Aug. 2022, 16:23 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Agricultorii Grigore și Vera Verlan gestionează peste două hectare de teren agricol în aria de deservire a sistemului centralizat de irigare (SCI) „Coșnița”. Istoria afacerii lor a început atunci când, din dorința de a practica agricultura au început să cultive ceapă la balcon.

După căsătorie, cei doi soți au decis să locuiască la Chișinău, în speranța mai multor oportunități și șanse de dezvoltare. Odată însă cu apariția copiilor, și-au dorit să trăiască într-un mediu mai curat, ecologic. Astfel, banii adunați la oraș în domeniul construcțiilor, i-au investit în procurarea terenurilor agricole.

Astfel, cei doi au renunțat la joburile în domeniul construcțiilor pentru a practica agricultura. În prezent, cei doi soți dețin o livadă de mere și câteva sere, în care cultivă roșii, ardei, castraveți. Producția obținută este comercializată la piața din Vadul lui Vodă. Potrivit cuplului, unul dintre factorii determinanți care asigură succesul recoltei reprezintă accesul la irigare, devenit o realitate grație reabilitării SCI „Coșnița”, prin intermediul programului Compact, se arată în istoria de succes prezentată de Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova.

Cei doi soți lucrează cot la cot la pământ, iar mai apoi merg la piață pentru a vinde roada, fără a apela la intermediari. Cât despre problemele pe care le întâmpină în acest sector, la fel ca și alți agricultori, se ciocnesc de puterea redusă de cumpărare, întrucât tot mai puțini oameni rămân în țară și au venituri foarte mici.

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.