FOTO Primarul Capitalei a vizitat la Erevan două acceleratoare de afaceri

30 Mart. 2023, 12:43
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Mart. 2023, 12:43 // Actual //  MD Bani

Aflându-se într-o vizită la Erevan, Armenia, primarul general, Ion Ceban, a vizitat două acceleratoare de afaceri: Centrul TUMO și Orașul Ingineresc.

Centrul TUMO este destinat dezvoltării și implicării copiilor și tinerilor interesați de tehnologiile creative, unde beneficiarii însușesc abilități inovative. Este un program educațional gratuit pentru adolescenții interesați de propria dezvoltare. Programul este alcătuit din activități de auto-învățare, ateliere și laboratoare de proiect care se axează pe 14 obiective de învățare.

Al doilea proiect vizitat de delegația de la Primăria Chișinău este Orașul Ingineresc, un hub de afaceri, unde activează 15 companii de profil. Inginerii au posibilitatea să-și aprofundeze cunoștințele, să vină cu proiecte noi, dar și să producă lucruri inovative care sunt solicitate în întreaga lume.

Pe teritoriul Orașului Ingineresc activează și o Catedră universitară, unde studenții sunt antrenați pentru stagii de practică, dar și pentru a se angaja în proiect.

Primarul General a declarat că municipalitatea este interesată de astfel de proiecte, având în vedere că la etapa actuală au loc pregătiri pentru deschiderea centrelor municipale de startup-uri – Incubatoare municipale de afaceri.

În context, Ion Ceban a invitat reprezentanții celor două Centre inovative la o colaborare cu APL Chișinău, pentru schimb de experiență și preluarea de bune practici.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.