Frământări interne în Rusia

18 Oct. 2022, 12:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Oct. 2022, 12:38 // Actual //  bani.md

Decizia președintelui Vladimir Putin de a invada Ucraina a pus Rusia pe o traiectorie de frământări, care ar putea sfârși cu ‘detronarea’ șefului de la Kremlin, sau care ar putea determina un război civil, sau chiar destrămarea țării, spune un fost diplomat rus, care și-a dat demisia din cauza războiului, potrivit Reuters.

Boris Bondarev, consilier al misiunii permanente la Națiunile Unite din Geneva, și-a dat demisia în luna mai pentru că războiul a arătat cât de represivă a devenit țara sa de origine. Într-o critică lungă, de 6,500 de cuvinte, a Rusiei sub comanda lui Putin,

Bondarev a spus că statul a fost infestat cu “yes men“, ceea ce i-a permis lui Putin să ia decizii importante într-o cameră-ecou formată din propria sa propagandă.

“Dacă Putin este dat afară, viitorul Rusiei va fi complet incert,” spune Bondarev, care a lucrat în ministerul de externe din 2002 până în 2022.

“Este foarte posibil ca un succesor al lui Putin să continue războiul, mai ales datorită faptului că principalii sfătuitori ai lui Putin vin din serviciile de securitate. Dar nimeni în Rusia nu are statura actualului președinte, ceea ce face probabilă alternativa ca țara să intre într-o perioadă de turbulență politică. Ar putea chiar să intre în haos.”

Ministrul de externe al Rusiei nu a răspuns imediat cererii Reuters de comentarii pe tema articolului lui Bondarev. Kremlin tratează astfel de opinii drept foarte greșite și spune că popularitatea lui Putin este arătată în mod repetat în sondajele de opinie.

Putin a spus vineri că nu are regrete cu privire la “operația militară specială”, pe care o consideră o luptă esențială cu un Vest agresiv și arogant care spune că vrea să distrugă Rusia. Însă la aproape opt luni de la începerea războiului, care este cea mai mare confruntare cu Vestul din 1962, de la Criza Rachetelor Cubaneze, obiectivul Rusiei este departe de a fi îndeplinit. Armata vastă a fostei super-puteri a fost umilită pe câmpul de bătălie de forțele ucrainene în număr mai mic, dotate cu armament, inteligență și sfaturi din partea puterilor din Vest, conduse de Statele Unite. Zeci de mii de morți sunt înregistrați de ambele părți, așa cum declară inteligența SUA, potrivit Reuters.

Colapsul Rusiei?

Bondarev se numește el însuși “diplomat în exil” care a sărit din “trenul nebun”. El este fiul unui economist din ministerul comerțului exterior și profesor de limba engleză la școala de elită a Moscovei, State Institute of Foreign Relations(MGIMO).

El spune că diplomații care susțin și diseminează propaganda Rusiei sunt răsplătiți de Moscova. “Acești diplomați au primit aplauze din partea șefilor lor și carierele și averile lor au crescut peste noapte,” spune Bondarev. “Moscova a vrut să audă ce crede a fi adevărul – nu ce se întâmplă cu adevărat. Ambasadorii din toată lumea au primit aceste mesaje și majoritatea s-au supus.”

O oprire a luptei i-ar da lui Putin timp, spune el. “Orice oprire a conflictului armat ar da Rusiei șansa să se reînarmeze înainte de a ataca din nou,” spune el. “Există doar un singur lucru care ar putea să îl oprească pe Putin cu adevărat, și acesta este o debandadă completă.”

Însă cei care contemplă implozia Rusiei ar trebui să ia în calcul și consecințele. “Rușii s-ar putea uni sub cineva și mai războinic decât Putin, provocând astfel un război civil, posibil chiar și mai agresiv,” a spus el.  “Dacă Ucraina câștigă și Putin cade, cel mai bun lucru pe care îl poate face Vestul este să nu stârnească umilința națiunii.”

Umilințele suferite de ruși în 1991 la căderea Uniunii Sovietice ar trebui să fie o lecție pentru Vest, spune Bondarev. “Oferirea de ajutor va permite Vestului să evite repetarea comportamentului lor din anii 1990, când rușii s-au simțit păcăliți de Statele Unite, și ar face mai ușor pentru populația țării să accepte pierderea imperiului lor.”

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.