Franța se pregătește să-i dea Rusiei lovitura de grație. „Ar fi total iresponsabil”

10 Iul. 2022, 19:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iul. 2022, 19:17 // Actual //  bani.md

Guvernul Franței se pregăteşte pentru o întrerupere totală a aprovizionării cu gaze ruseşti.

Acesta este considerat cel mai probabil scenariu avut în vedere, a declarat duminică ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire.

Cu aproximativ 17% din livrările sale provenite din Rusia, Franţa este mai puţin dependentă de gazele ruseşti decât unii dintre vecinii săi, dar guvernul a pregătit planuri de urgenţă.

O întrerupere este deosebit de problematică acum, deoarece producţia de energie nucleară a Franţei ar avea dificultăţi să acopere necesarul, deoarece multe reactoare sunt în prezent oprite pentru întreţinere.

”Cred că o întrerupere totală a aprovizionării cu gaze ruseşti este o posibilitate reală… şi trebuie să ne pregătim pentru acest scenariu. Ar fi total iresponsabil să ignorăm acest scenariu”, a spus ministrul în marginea unei conferinţe de afaceri şi economie din sudul Franţei.

Mai devreme, în cadrul conferinţei, el a descris o astfel de întrerupere a livrărilor de gaze ruseşti drept ”cel mai probabil scenariu”.

Le Maire a spus că prima linie de apărare este ca gospodăriile şi întreprinderile să reducă consumul de energie, apoi construirea unei noi infrastructuri, precum o centrală plutitoare, care va fi capabilă să regazifice transporturile de gaze naturale lichefiate din străinătate.

Mai drastic, guvernul evaluează, de asemenea, companie cu companie, pentru a vedea care poate fi forţată să reducă producţia pentru a economisi energie, dacă va fi necesar, a spus Le Maire.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

19 Dec. 2025, 19:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Dec. 2025, 19:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova nu se află într-o criză generală de bani, iar accesul la finanțare nu reprezintă, în prezent, o problemă majoră, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii de la Realitatea TV. Potrivit oficialului, țara se află într-o etapă de dezvoltare care presupune o schimbare de paradigmă în modul de finanțare a economiei.

Gavriliță a subliniat că relația cu Fondul Monetar Internațional nu este una tensionată și că nu există o lipsă de disponibilitate din partea FMI de a sprijini Republica Moldova. „Nu este vorba că FMI nu ar dori să ne împrumute, ci de faptul că, la acest moment, Republica Moldova se află într-o etapă în care există surse de finanțare”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, provocările țin mai degrabă de costul finanțării, condiționalitățile aplicabile și de viteza cu care pot fi accesate resursele financiare din partea Uniunii Europene sau a altor instituții internaționale. „Nu suntem într-o criză de bani per total”, a punctat Gavrilița.

Ministrul Finanțelor a afirmat că Republica Moldova se consideră deja o țară cu venituri medii superioare, încadrată în categoria „upper middle income country”, ceea ce implică responsabilități suplimentare. „Suntem deja o țară considerată cu nivel de mediu spre dezvoltat și trebuie să ne pregătim să nu mai trăim exclusiv din ajutoare și credite concesionale”, a declarat oficialul.

În acest context, Gavrilița a vorbit despre necesitatea ca Moldova să intre pe piețele de capital, să se finanțeze prin instrumente de piață și să fie prezentă pe piața financiară europeană, inclusiv prin emiterea de obligațiuni în euro. „Probabil suntem deja unica țară din Europa care nu este prezentă pe piața financiară”, a remarcat ministrul.

Referitor la un eventual nou acord cu FMI, Gavrilița a precizat că autoritățile nu exclud semnarea acestuia, însă nu neapărat cu o componentă financiară. Un astfel de acord ar avea rolul de a confirma angajamentul Guvernului pentru reforme și de a transmite un semnal de credibilitate către Uniunea Europeană și alți parteneri externi. „Un memorandum cu FMI le-ar oferi confortul și siguranța că nu trebuie să facă verificări suplimentare”, a explicat ministrul.

Andrian Gavriliță a menționat că discuțiile cu FMI vor continua, iar autoritățile vor analiza în ce măsură un acord fără angajamente financiare directe este oportun pentru Republica Moldova, în condițiile în care principala provocare rămâne gestionarea costului finanțării, nu lipsa accesului la bani.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII