Fumătorii vor plăti mai mult în 2026: prețul minim la țigări va fi de 46,59 lei pe pachet

05 Dec. 2025, 09:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
05 Dec. 2025, 09:19 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Fumătorii vor plăti mai mult pentru țigări în 2026, după ce Serviciul Fiscal de Stat a stabilit un nou preț de referință obligatoriu pentru piața tutunului. Dacă în 2025 un pachet nu putea fi vândut sub 42,35 lei, anul viitor pragul minim crește la 46,59 lei – o majorare de peste patru lei per pachet.

Creșterea se datorează ajustării accizelor. Pentru 2026, acciza minimă aplicată pentru 1 000 de țigarete va fi de 1 595,53 lei, comparativ cu 1450,48 lei în 2025. În baza acestei cote, statul calculează anual prețul minim pe pachet, care devine obligatoriu pentru toți comercianții.

Fiscul avertizează că vânzarea țigărilor sub prețul de referință este interzisă, iar nerespectarea regulii atrage amenzi dure – între 30% și 50% din valoarea stocului comercializat la un preț mai mic decât cel impus.

21 Oct. 2026, 13:41
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2026, 13:41 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea solicita din nou asistență financiară de la Fondul Monetar Internațional (FMI), deși actualele discuții cu instituția financiară internațională sunt concentrate pe monitorizarea politicilor economice și a reformelor, fără acordarea unor împrumuturi. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, nu exclude posibilitatea ca autoritățile să revină asupra deciziei cu privire la finanțare, în funcție de evoluția situației economice și bugetare.

Oficialul a declarat că reprezentanții Ministerului Finanțelor urmează să aibă întrevederi cu echipa FMI sosită în Republica Moldova (pentru o vizită de 7 zile din 21 octombrie n.a), în cadrul cărora vor fi evaluate politicile economice, parametrii bugetari și angajamentele asumate de autorități.

„Avem întâlniri cu echipa FMI care a sosit în Republica Moldova pentru a analiza situația pe care o avem în privința politicilor și parametrilor bugetari. Vom vedea recomandările care vor veni din partea colegilor de la FMI. Este un proces uzual de lucru și de coordonare”, a declarat Victoria Belous.

Potrivit ministrului, experții Fondului vor examina mai mulți indicatori esențiali pentru stabilitatea finanțelor publice, inclusiv deficitul bugetar, cheltuielile statului, ponderea salariilor în buget și nivelul datoriei publice raportat la Produsul Intern Brut.

„Deficitul bugetar, cheltuielile, ponderea cheltuielilor de personal în buget, ponderea datoriei raportate la PIB, măsurile de politici pe care ni le asumăm, politica fiscală, politica salarială”, a enumerat ministra principalele subiecte de interes pentru FMI.

Întrebată de ce Republica Moldova nu solicită un nou împrumut de la Fondul Monetar Internațional, în condițiile în care instituția oferă finanțări în condiții avantajoase, Victoria Belous a explicat că actualul cadru de cooperare este orientat spre politici și reforme, nu spre suport financiar direct.

„Acest acord pe care l-am făcut cu FMI este în acest an fără sumă, fără suport financiar, dar vedem cum evoluează lucrurile”, a declarat Belous.

Astfel, ministrul nu a exclus posibilitatea ca autoritățile să solicite ulterior și resurse financiare, însă nu a anunțat existența unor negocieri pentru un nou împrumut.

În luna mai 2026, Republica Moldova și echipa FMI au ajuns la un acord la nivel de experți cu privire la un nou program pe 36 de luni, prin Instrumentul de coordonare a politicilor (PCI). Spre deosebire de programele clasice de creditare, acest instrument nu presupune debursarea unor fonduri, fiind orientat spre consolidarea politicilor economice, stabilitatea macrofinanciară și susținerea reformelor. Acordul anunțat la 20 mai urma să fie supus aprobării Consiliului de directori executivi al FMI.

Acordurile de finanțare, încheiate inițial în decembrie 2021 și extinse ulterior, au expirat la 19 octombrie 2025, fără finalizarea ultimelor două evaluări. FMI a explicat că implementarea angajamentelor rămase în domeniul politicii fiscale și al guvernanței a înregistrat întârzieri, ceea ce a împiedicat continuarea debursărilor. Era vorba de 170 milioane de dolari.

Fondul a constatat că, deși programele au contribuit la menținerea stabilității macroeconomice într-o perioadă marcată de războiul din Ucraina și crize energetice, progresele în reformarea administrației fiscale, gestionarea cheltuielilor publice și combaterea corupției la nivel înalt au fost insuficiente.

Ultima finanțare aprobată de FMI pentru Republica Moldova a fost în decembrie 2024, când instituția a autorizat debursarea a aproximativ 162,6 milioane de dolari. La acel moment, suma totală a finanțărilor acordate în cadrul programelor în derulare ajunsese la circa 810,2 milioane de dolari.

Pentru noul program de cooperare, FMI a pus accent pe consolidarea finanțelor publice, îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale și reformarea cheltuielilor bugetare. Printre obiectivele discutate se numără și reducerea deficitului bugetar la 3,5% din PIB până în 2029, concomitent cu identificarea resurselor pentru investiții publice, reforma salarizării și cheltuieli sociale.

Declarațiile Victoriei Belous vin în contextul pregătirii bugetului pentru 2027, pentru care autoritățile estimează un deficit de 4,5% din PIB și anticipează necesitatea contractării unor împrumuturi interne și externe. În aceste condiții, eventuala revenire la finanțarea FMI ar reprezenta o schimbare față de actuala abordare, bazată pe cooperare și monitorizarea reformelor, fără împrumuturi noi din partea Fondului.