Funcționarii cu averi fabuloase – puși pe jar! Obligați să declare valoarea reală a bunurilor dobândite după anul 2018

17 Mart. 2022, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Mart. 2022, 11:53 // Actual //  bani.md

În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au aprobat, în prima lectură, modificări la Legea privind declararea averii personale. PROIECTUL a fost susținut cu votul a 64 de deputați.

Scopul modificărilor propuse este de a stabili o perioadă de referință, care să ofere claritate referitor la obligativitatea racordării valorii bunurilor mobile și imobile la prețul real. Așadar, persoanele vizate vor declara valoarea de piață a bunurilor dobândite începând cu anul 2018. În cazul celor obținute până în anul 2017 inclusiv, se va declara valoarea cadastrală a bunului sau valoarea conform actului care certifică proveniența acestuia.

De asemenea, proiectul prevede substituirea în Lege a cuvântului ”procurate” cu ”dobândite”. Astfel, funcționarii și demnitarii vor trebuie să declare valoarea tuturor bunurilor obținute, inclusiv prin donație sau moștenire.

Documentul urmează să fie supus examinării în a doua lectură.

Deputata PAS, Olesea Stamate susține că fără o reformă veritabilă a justiției, controlul averilor s-ar putea să nu se miște din punctul mort în care se află, conchide Stamate.

În jur de 60 de mii de funcționari, demnitari și alte categorii de angajați publici, numiți sau aleși, sunt obligați anual să-și declarare veniturile și conflictele de interese, puțini însă ajung sub controlul inspectorilor de integritate.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.