Gaură financiară la Moldovagaz în anul 2023!? Compania și-a estimat devierile financiare

06 Iun. 2023, 11:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Iun. 2023, 11:12 // Actual //  bani.md

Moldovagaz a publicat structura proiectului tarifului la gazele naturale pentru anul 2023 din care reiese că devierile financiare se vor cifra la 3647 de lei pentru fiecare mie de metri cubi de metan achiziționat, la un tarif de 14,259 de lei.

Devierile financiare din transportul de gaze se vor cifra la 10,7 lei/1000 de metri cubi.

Urmare a diferenței dintre prețul de achiziție și celui de furnizare, compania estimează că rentabilitatea va fi negativă – 17,97 de lei.

Volumul de gaz prognozat că va fi cumpărat în 2023 este mai mic cu aproape 25%, la 825,4 milioane de metri cubi.

În anul 2023, în structura tarifului 86,4% este prețul de achiziție.

În prezent tariful la gaz pentru consumatorii casnici este de 29,27 de lei, iar miercuri, 7 iunie, ANRE a anunțat că va decide reducerea tarifului.

Potrivit demersului, Moldovagaz tariful în punctele de ieșire din rețelele de transport urmează să constituie 13 978 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 43,9% mai puțin în comparație cu cel existent. La fel, în punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune înaltă tariful se propune să fie stabilit la nivelul de 14 454 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 42,6% mai puțin, celor de presiune medie – 15 476 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 39,3% mai puțin, iar celor de presiune joasă – 18 456 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 31,9% mai puțin.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.