Gazprom, sufocat de propriul gaz! 60 de miliarde m³ zac nevândute

29 Iun. 2025, 10:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Iun. 2025, 10:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

După pierderea aproape totală a pieței europene și eșecul negocierilor pentru un nou acord major cu China, gigantul energetic rus Gazprom a acumulat stocuri de gaz de circa 60 miliarde de metri cubi, relevă o investigație Reuters bazată pe declarații ale oficialilor guvernamentali și ale managerilor companiei.

În 2024, producția Gazprom a atins 416,2 miliarde m³, însă doar 355,2 miliarde m³ au putut fi valorificate pe piețele interne și externe, echivalentul unui surplus care depășește de trei ori consumul anual al Poloniei. În regiunea arctică, unde se află principalele zăcăminte, problema a devenit acută după ce livrările zilnice către UE – aproximativ 500 milioane m³ înainte de războiul din Ucraina – s-au prăbușit.

La Forumul Economic de la Sankt Petersburg (PMEF-2025), ministrul pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat, Aleksei Ceikunov, a sugerat utilizarea gazului excedentar pentru centrale electrice destinate industriei inteligenței artificiale și blockchain-ului. Propunerea a fost respinsă drept neprofitabilă de adjunctul ministrului Energiei, Pavel Sorokin, care a pledat pentru direcționarea surplusului spre „revitalizarea” sectorului cărbunelui, aflat în pierdere.

Exporturile către Europa au coborât la circa 30 miliarde m³ pe an, cel mai mic nivel din anii ’70, iar oprirea tranzitului prin Ucraina amenință să taie și aceste volume. Conducta „Puterea Siberiei” – 38 miliarde m³ la capacitate maximă – nu acoperă decât o cincime din pierderile europene, iar negocierile cu Beijingul pentru o a doua conductă au rămas fără rezultat. Nici proiectul unui hub de gaze în Turcia și nici planul anunțat de Vladimir Putin de a vinde 55 miliarde m³ pe an Iranului nu par viabile, apreciază analistul Mihail Krutiihin.

Gazprom a înregistrat în 2023 cea mai mare pierdere din istoria sa, 629 miliarde de ruble (≈6,9 miliarde €). Deși la nivel consolidat a revenit pe profit în 2024, segmentul de gaze a acumulat încă 1 trilion de ruble pierderi. Pentru a compensa, Kremlinul a majorat tarifele interne la gaze cu 24% între 2022-2024 și plănuiește încă un salt de 46% până în 2028.

„Gazprom deține cele mai mari rezerve de gaze din lume, dar nu le poate monetiza”, rezumă Krutiihin. „Fără piețe stabile și fără încrederea clienților, compania rămâne captivă propriilor excedente – o poziție cu adevărat disperată”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!