Grecii mizează pe turism pentru a evita impactul crizei energetice

05 Aug. 2022, 11:13
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Aug. 2022, 11:13 // Actual //  MD Bani

Grecia se bucură de un sezon turistic estival peste aşteptări, iar veniturile realizate în acest an din turism vor ajuta la reducerea impactului creat în societate de explozia preţurilor la energie, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului de la Atena, Giannis Oikonomou, transmite Reuters.

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi totodată pentru unul din cinci locuri de muncă. Oficialii guvernamentali şi reprezentanţii industriei turistice au prognozat că în acest an veniturile din acest sector vital vor ajunge la 80%-90% din nivelul record înregistrat în anul 2019. Acum, unii oficiali sunt încrezători chiar că în 2022 ar putea fi stabilit un nou record, scrie Agerpres.

 „Veniturile din turism permit statului să ofere un sprijin suplimentar societăţii, care este afectată de crize în domeniul energiei şi în alte părţi, şi, de asemenea, ne aduc rezerve valoroase înainte de venirea iernii”, a declarat  Giannis Oikonomou.

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Statul întârzie achitarea despăgubirilor către doi mari agenți economici din sectorul creșterii porcilor, deși certificatele de constatare a pagubelor au fost emise, iar acțiunile în instanță ar avea drept scop tergiversarea plăților, după sacrificarea a zeci de mii de animale din primăvara anului trecut urmare a unui focar major de pestă porcină africană (PPA).

„Este vorba despre 140 de milioane la o companie și 197 de milioane la cealaltă. Nu vreau să ne legăm de sume, ci de faptul că certificatul de constatare a pagubelor a fost dat în judecată nu de agenții economici, ci anume pentru a tergiversa plata acestor bani”, a declarat într-o conferință de presă Serghei Ivanov, președintele Comisiei economie buget și finanțe.

Potrivit acestuia, cele două companii vizate asigurau aproximativ 45% din necesarul de carne de porc al Republicii Moldova, iar situația creată riscă să afecteze grav atât piața internă, cât și climatul investițional din domeniul agroalimentar.

Ivanov a atras atenția că, în paralel, importurile de carne de porc au crescut constant. „Cantitățile de carne de porc importate au crescut de la circa 6 mii de tone, anual fiind majorate cu aproximativ 500 de mii de tone. Mai mult, în 2028 urmează să fie eliminate complet cotele și taxele la import”, a menționat deputatul.

În opinia sa, mesajul transmis investitorilor este unul descurajator. „Semnalul pe care îl recepționează orice investitor sau cetățean care vrea să investească în Republica Moldova, inclusiv în creșterea porcilor, este negativ, văzând atitudinea statului față de agenții economici loviți de o asemenea nenorocire, prin neplata la timp a despăgubirilor”, a subliniat Ivanov.

Despăgubirile solicitate se ridică la 197 de milioane de lei pentru compania Porco Bello din localitatea Roșcani, și la 140 de milioane de lei pentru compania Golden Piaget din Nisporeni. Împreună, cele două întreprinderi asigurau aproape jumătate din necesarul de carne de porc de pe piața Republicii Moldova.

Doar la ferma din Roșcani, autoritățile au sacrificat 67,7 mii de porci, iar pierderile totale ale companiei se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de președintele Comisiei agricultură.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!