Hegemonia dolarului! Cel mai mare pericol vine de la economia SUA

24 Feb. 2024, 15:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Feb. 2024, 15:38 // Actual //  bani.md

Potrivit Business Insider, cea mai gravă amenințare la adresa statutului dolarului ca monedă de rezervă de top a lumii este însăși economia SUA.

Steven Kamin, fost director al Diviziei de Finanțe Internaționale a Rezervei Federale, și Mark Sobel, fost economist al Departamentului Trezoreriei, au făcut o analiză a statutului îndelungat al dolarului ca monedă dominantă a lumii. Dolarul este cea mai utilizată monedă din lume atât în comerț, cât și în rezervele băncilor centrale — și probabil va rămâne așa, au spus Kamin și Sobel, pentru faptul că utilizarea dolarului depășește cu mult alte monede.

Dolarul reprezintă 88% din întregul comerț global zilnic, conform celei mai recente anchete a Băncii pentru Reglementări Internaționale. În paralel, aproximativ 55% din toate rezervele băncilor centrale în al treilea trimestru al anului 2023 au fost în dolari americani – mult mai mult decât orice altă monedă străină, arată datele Fondului Monetar Internațional.

Unii comentatori au avertizat că o monedă rivală ar putea în curând să înlocuiască dolarul. Națiunile BRICS fac deja eforturi pentru a elimina treptat dolarul din comerț, în timp ce țări precum Rusia și China au propus crearea unei noi monede pentru a desființa dolarul.

Dar aceste amenințări sunt de fapt destul de blânde în comparație cu amenințarea la adresa dolarului provenind de la SUA însăși, au avertizat Kamin și Sobel, invocând riscul unei “deteriorări severe” a situației financiare și economice a SUA.

“Date fiind polarizarea politică a țării, disfuncționalitatea Congresului SUA și dezinteresul politicienilor de toate nuanțele în reducerea deficitului bugetar al SUA, aceasta este greu de crezut”, au spus Kamin și Sobel despre posibila detronare a dolarului.

“Și dacă rezultatul direcției în care merge economia SUA în acest moment ar fi o creștere susținută a inflației, împingerea investițiilor private în afara pieței, volatilitatea financiară accentuată și reducerea dinamismului economiei SUA, atunci pierderea dominației dolarului ar fi cel mai mică dintre preocupările noastre”, au notat în document cei doi economiști, potrivit Business Insider.

Un alt risc provine din fragmentarea economiilor globale în blocuri separate.

“În acest caz, comerțul global, productivitatea și creșterea economică ar fi probabil suprimate, iar consecințele pentru stabilitatea politică și militară internațională ar fi de asemenea adverse.”

Alți economiști au avertizat că situația fiscală precară a SUA i-ar putea pune în pericol statutul de lider al dolarului pe piețele globale. Deficitul bugetar federal se îndreaptă spre un nivel de 1,6 miliarde de dolari în acest an și de 2,6 trilioane de dolari peste zece ani, conform unei proiecții a Biroului de Buget al Congresului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!