Herbert Stepic: Banca Națională a Moldovei a reușit în 2022 să mențină stabilitatea acordării finanțărilor

02 Mart. 2023, 09:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
02 Mart. 2023, 09:42 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei a avut o reacție profesionistă și rapidă în 2022, ca să mențină sub control riscurile din partea inflației asupra mediului de afaceri. La fel de profesionist au reacționat și băncile comerciale, care au urmat recomandărilor Băncii Centrale. Ca urmare, a fost menținută stabilitatea acordării finanțărilor. Aprecierea a fost făcută, într-un interviu pentru bani.md, de către președintele Consiliului Moldindconbank, Herbert Stepic, unul dintre cei mai notorii experți bancari din Europa Centrală și de Est.

Potrivit specialistului, în pofida numeroaselor provocări pentru economie, subiectul principal în 2022 a fost rata ridicată a inflației, care a necesitat o reacție rapidă. Printre măsurile întreprinse de Banca Națională se numără și majorarea normei rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în monedă națională până la 40% și până la 45% în valută.

„Acest lucru a reprezentat o mișcare enormă pentru piață, cu o mulțime de consecințe, desigur. Măsurile importante care au fost luate au avut drept scop retragerea lichidității de pe piață, din sectorul bancar. Automat, acestea au condus la descreșterea creditării, comparativ cu anii precedenți. Și vorbim aici despre două măsuri – pe de o parte norma rezervelor obligatorii și, pe de altă parte – despre rata suficienței capitalului. Respectiv, prin aceste două măsuri a fost diminuat volumul lichidității, care a avut drept efect succesul în lupta contra inflației, care a început să descrească, începând cu decembrie anul trecut. Măsurile inflaționiste se temperează. Deci, trebuie să accentuez că banca centrală a reacționat rapid și la obiect”, și-a argumentat poziția bancherul.

Potrivit lui, și reacția băncilor a fost profesionistă. Acestea au urmat recomandărilor Băncii centrale, au redus activitățile de creditare, au investit în valori mobiliare de stat, astfel spus – au ajutat Guvernul să retragă lichiditatea de pe piață, ceea ce a avut consecințe foarte pozitive pentru sectorul bancar. Expertul consideră că, datorită acestor acțiuni, s-a reușit menținerea stabilității financiare a țării.

Dr. Herbert Stepic este supranumit de presa și comunitatea bancară drept „deschizător de drumuri pentru investitori în regiunea Europei Centrale și de Est” pentru că a fost responsabil pentru extinderea internațională a ceea ce este astăzi Raiffeisen Bank International (RBI). A ocupat funcția de Director General al RBI până în 2013 și a fost promotorul extinderii sale în unul din cele mai grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, având în componența sa mai multe bănci şi sucursale în 13 țări din regiune.

Din 25 mai 2020, Herbert Stepic este președinte al Consiliului Moldindconbank.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Aug. 2026, 19:00
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2026, 19:00 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Deputatul fracțiunii „Alternativa”, Gaik Vartanean, face apel către autoritățile din Republica Moldova și către partidul de guvernare din Armenia să urmărească atent situația companiei FLYONE. Acesta susține că instituțiile statului trebuie să asigure concurență loială în aviație și să nu favorizeze un operator în detrimentul altuia.

Într-o postare pe rețelele sociale, Gaik Vartanean a salutat intrarea pe piața Republicii Moldova a companiei Polaris Group, afirmând că își dorește succes pentru toți operatorii care aleg să activeze pe piața locală.
În același timp, deputatul a declarat că urmărește cu atenție situația privind verificările care vizează compania FLYONE, menționând că aceasta operează inclusiv ruta Chișinău–Erevan, pe care o consideră importantă pentru comunitatea armeană și pentru numeroși cetățeni ai Republicii Moldova și Ucrainei.

Vartanean a precizat că a discutat și cu reprezentanți ai partidului de guvernare din Armenia, pe care i-a rugat să monitorizeze evoluția situației, având în vedere prezența FLYONE pe piața armeană și numărul mare de rute operate.

Deputatul a subliniat că nu contează cine se află în spatele unei companii aeriene, ci faptul că toate trebuie să concureze în condiții egale.
„Autoritățile trebuie să urmărească atent această situație. Concurența sănătoasă înseamnă mai multe opțiuni și servicii mai bune pentru cetățeni, nu eliminarea unei companii pentru a-i face loc alteia”, a declarat Gaik Vartanean.

Până în prezent, autoritățile de la Chișinău nu au reacționat public la declarațiile privind situația în care se află compania FLYONE.

Amintim că FLYONE a contestat în instanță deciziile adoptate la 22 iunie 2026 de Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) și de Agenția Servicii Publice (ASP), solicitând anularea acestora și suspendarea măsurilor restrictive impuse.

Operatorul susține că deciziile au fost emise în baza unor prevederi legale abrogate și că procedura administrativă a încălcat termenele și dreptul companiei la apărare. FLYONE avertizează că măsurile creează incertitudine pentru mediul de afaceri și afectează predictibilitatea investițională.

Compania a anunțat că, în cazul în care actele administrative nu vor fi revizuite, va continua demersurile în instanțele naționale și internaționale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Înființată în 2015 cu capital privat autohton, FLYONE a achitat în 2025 peste 140,5 milioane de lei în impozite și taxe la bugetul de stat și încă 340 de milioane de lei către Autoritatea Aeronautică Civilă, Aeroportul Internațional Chișinău și furnizorii de servicii de navigație aeriană. Compania a raportat o cifră de afaceri de 4,49 miliarde de lei și active de 1,59 miliarde de lei, fiind unul dintre cei mai mari operatori aerieni din Republica Moldova.