ÎMM-urile din comerț, perfuzia economiei moldovenești

În anul 2021 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) a constituit 59,4 mii întreprinderi și reprezintă circa 98,4% din numărul total de întreprinderi raportoare. Deși numărul este mare, ponderea acestora în PIB este modestă de doar 31% față de media din UE unde ponderea în PIB este de 98%.

Datele Biroului Național de Statistică relevă că în anul 2021 indică că: veniturile din vânzări în medie pe o întreprindere au constituit 3,1 mil lei, cu 470,4 mii lei (sau 17,9 %) mai mult față de anul 2020; veniturile din vânzări ale ÎMM în medie pe un salariat au constituit 582,9 mii lei, cu 109,1 mii lei (sau 23,0%) mai mult față de anul 2020; numărul de salariați în medie pe o întreprindere în anul 2021 a constituit 5 persoane.

În anul 2021 partea preponderentă a ÎMM și-au desfășurat activitatea în domeniul comerțului, constituind 20,7 mii întreprinderi sau 35,0% din totalul ÎMM. În agricultură, silvicultură și pescuit au activat 5,0 mii de ÎMM sau 8,5% din totalul ÎMM, în industria prelucrătoare au activat 4,8 mii de ÎMM sau 8,1% din totalul ÎMM.

Suma profitului până la impozitare obținut de ÎMM în anul 2021 a constituit 20 237,4 mil. lei, cu 11 186,5 mil. lei (sau de 2,2 ori) mai mult față de anul 2020.

Într-un studiu, Centrul pentru Politici și Reforme Europene susține că productivitatea redusă a ÎMM-urilor se datorează corupției înalte în raport cu instituțiile statului.

„60% din respondenții din rândul ÎMM percep integritatea sectorului public din Republica Moldova ca fiind redusă sau chiar foarte redusă. Această neîncredere se materializează în topul celor mai corupte organe de stat, în care intră Serviciul Fiscal, organele administrației publice locale, poliție, instanțele judecătorești, Serviciul Vamal, Procuratura și Centru Național de Sănătate Publică. Interesant este faptul că pe parcursul ultimilor ani componența listei celor mai corupte organe de stat nu se schimbă, ceea ce se schimbă este doar poziționarea acestora în topul respectiv”, se arată în studiu.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#comert #economie #IMM

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.