IMPORTANT! YouTube va elimina toate clipurile care susțin că vaccinurile sunt ineficiente sau periculoase

29 Sept. 2021, 18:08
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
29 Sept. 2021, 18:08 // Au Bani //  MD Bani

Bine de știut! Youtube ia măsuri mai drastice în privința dezinformării despre vaccinurile împotriva COVID-19. Site-ul de streaming, deținut de Google va va elimina toate clipurile care susțin că vaccinurile sunt ineficiente sau periculoase.

Astfel, începând de miercuri, YouTube va elimina videoclipurile care răspândesc informații eronate despre toate vaccinurile, ca măsură de intensificare a acțiunilor luate în timpul pandemiei de coronavirus de a combate conținutul dăunător.

Până acum, platforma a ascuns de la vizionare clipurile care răspândeau informații eronate despre vaccinurile non-Covid sau în care era promovat curentul anti-vaccin.

Începând de anul trecut, YouTube a implementat o interdicție privind videoclipurile de dezinformare despre vaccinurile Covid, ceea ce a dus la eliminarea a 130.000 de materiale. Site-ul a eliminat în total 1 milion de videoclipuri pentru răspândirea de informații false despre Covid de la izbucnirea pandemiei.

Matt Halprin, șeful global al departamentului de încredere și siguranță al YouTube, a declarat că dezinformarea cu privire la vaccinuri este o problemă globală și că aceasta s-a extins în urma răspândirii de informații false despre vaccinurile împotriva COVID-19.

„Dezinformarea cu privire la vaccinuri apare la nivel global, apare în toate țările și culturile”, a spus Halprin.

El a adăugat că fake-news-urile din jurul vaccinului împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR), căruia i s-a atribuit în mod eronat faptul că provoacă autism, reprezintă un exemplu de dezinformare pe care YouTube îl va viza.

„Există încă o mulțime de provocări în jurul ROR și oameni care se ceartă dacă acesta provoacă autism. Și, după cum știm, știința este foarte fermă că vaccinurile nu cauzează autismul”, a spus el.

18 Sept. 2026, 17:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 17:06 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Averea Tatianei Kim, fondatoarea și proprietara Wildberries, cel mai mare marketplace din Rusia, s-a redus cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari de la începutul anului, pe fondul atacurilor cu drone asupra infrastructurii logistice a companiei, relatează Bloomberg. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea antreprenoarei este estimată în prezent la circa 6,4 miliarde de dolari.

Atacurile asupra rețelei logistice Wildberries au început la mijlocul lunii iulie. Peste 20 de obiective ale companiei ar fi fost lovite, iar aproximativ o treime din capacitatea de depozitare a marketplace-ului a fost distrusă sau scoasă din funcțiune, potrivit datelor citate de Bloomberg.

Compania de cercetare Data Insight estimează că, până la sfârșitul lunii august, în depozitele afectate au fost distruse mărfuri în valoare de cel puțin 550 de miliarde de ruble, echivalentul a circa 6,4 miliarde de dolari. Reconstrucția huburilor logistice avariate ar putea costa alte 200 de miliarde de ruble, sau aproximativ 2,3 miliarde de dolari.

Ucraina susține că unele dintre depozitele Wildberries făceau parte din lanțuri logistice prin care puteau fi furnizate inclusiv bunuri cu dublă utilizare și echipamente destinate armatei ruse. Wildberries și autoritățile ruse au respins anterior acuzațiile privind utilizarea companiei în scopuri militare. Reuters a relatat în iulie că mai multe depozite ale retailerului au fost lovite de drone ucrainene.

Pierderile au afectat și comercianții care își depozitau marfa în centrele Wildberries. Potrivit estimărilor asociațiilor de profil din Rusia citate de presa locală, prejudiciile vânzătorilor s-ar ridica la sute de miliarde de ruble, în timp ce mai mulți antreprenori s-au plâns de compensații insuficiente sau inexistente.

Pentru a reduce dependența de marile depozite, grupul RWB, din care face parte Wildberries, a început să dezvolte o rețea de centre de fulfillment partenere și puncte de recepție a mărfurilor, menite să disperseze fluxurile logistice.

În pofida pierderilor, Tatiana Kim își păstrează statutul de cea mai bogată femeie din Rusia. Estimările privind averea sa diferă însă în funcție de metodologie: Bloomberg o evaluează la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce ediția rusă Forbes estima la sfârșitul lunii august o avere de aproximativ 5 miliarde de dolari.