Încă o moarte misterioasă în Rusia. Directorul stațiunii de schi Gazprom a căzut de pe o stâncă

04 Mai 2022, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mai 2022, 10:38 // Actual //  bani.md

Directorul general al Krasnaia Poliana, staţiunea de schi a gigantului Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă. Andrei Krukovski se află la conducerea stațiunii din 2019.

Presa din Rusia scrie că acesta a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în drumul către cetatea Achipsinskaia.

„Directorul general al stațiunii Krasnaia Poliana, Andrei Alekseevich Krukovski, a murit tragic. A iubit munții și și-a găsit liniștea în ei. Tragedia a avut loc pe drumul către cetatea Achipsinskaia, ca urmare a căderii și a rănilor incompatibile cu viața”, a anunțat agenția de presă rusă TASS.

Circumstanțele accidentului lui Krukovski urmează să fie acum investigate de anchetatori.

„În cazul decesului unui bărbat de 37 de ani în cartierul Adler al orașului Soci, departamentul de investigații teritoriale al ICR din regiune efectuează o investigație. Anchetatorii efectuează verificările necesare, măsuri menite să stabilească toate împrejurările incidentului. A fost programată o examinare medico-legală. La finalizarea verificării, se va lua o decizie procedurală”, a declarat pentru TASS Departamentul de Investigații al Comitetului de Investigații al Rusiei pentru Teritoriul Krasnodar.

Ministrul rus al Resurselor Naturale, Alexander Kozlov, și-a exprimat condoleanțe familiei și prietenilor lui Krukovski, subliniind marea sa contribuție la dezvoltarea turismului la Soci, mai scrie TASS.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 17:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Feb. 2026, 17:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Evaluarea manualelor școlare va fi plătită cu minimum 550 de lei pentru o coală de autor, iar cheltuielile pentru expertizarea manuscriselor nu vor putea depăși 15% din valoarea contractului de achiziție. Sunt doar câteva dintre modificările propuse într-un proiect de hotărâre a guvernului care schimbă regulile de elaborare, evaluare și distribuire a manualelor școlare.

Documentul introduce oficial noțiunea de „expertizare” alături de „evaluare”, pentru a reflecta analiza științifică și metodologică a conținutului.

Proiectul aduce precizări și privind durata de utilizare a manualelor. Pentru elevii claselor I-IX, aceasta va fi aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și, de regulă, va constitui patru ani pentru învățământul primar și cinci ani pentru învățământul gimnazial, ministerul având dreptul să modifice această perioadă. În plus, autoritățile vor putea achiziționa un număr suplimentar de manuale, în limita a 5% din comanda inițială, pentru a înlocui exemplarele deteriorate, pierdute sau insuficiente, inclusiv pentru clasele X-XII. Potrivit documentului, această limită „va permite reacția rapidă la pierderi, deteriorări sau fluctuații de efectiv, va preveni achizițiile nejustificate și va susține continuitatea procesului educațional fără sincope”.

Se modifică și categoriile de copii care vor beneficia gratuit de manuale. Dacă în prezent legea enumeră explicit copiii orfani, cei din familii monoparentale, din familii cu trei și mai mulți copii, copiii aflați sub tutelă, în plasament, cu dizabilități sau din familii beneficiare de ajutor social, noua formulare propune o abordare mai generală, vizând copiii aflați în situație de risc, cei din familii defavorizate și copiii cetățenilor străini cu ședere legalizată în Republica Moldova, dacă se încadrează în aceste categorii. Potrivit notei informative, categoriile de elevi beneficiari vor fi identificați prin intermediul sistemelor informaționale, iar procesul de asigurare cu manuale școlare gratuite va fi simplificat.

Impactul bugetar estimat pentru aplicarea modificărilor este de 40 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!