Încă patru lansatoare HIMARS vor ajunge în Ucraina. SUA anunță un nou ajutor militar în valoare de 400 milioane USD

09 Iul. 2022, 07:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iul. 2022, 07:02 // Actual //  bani.md

SUA au anunţat vineri acordarea unui nou ajutor militar Ucrainei, între care lansatoare de rachete şi obuze cu precizie ridicată ce vor ameliora capacităţile ucrainene de a viza depozite de armament şi lanţul de aprovizionare al armatei ruse, relatează France Presse.

Acest ajutor, care se ridică 400 milioane de dolari, cuprinde patru sisteme de lansatoare de rachete multiple HIMARS şi muniţii, care au permis deja forţelor ucrainene să atace ţinte – ca depozite de muniţii – cu rachete trase din afara razei de acţiune a artileriei ruse, a precizat un înalt responsabil al Pentagonului.

Cu astfel de sisteme HIMARS, „Ucraina a reuşit să lovească ţinte ruseşti mult în spatele liniei frontului şi să perturbe operaţiuni ale artileriei ruse”, a explicat acest înalt oficial american.

Astfel, armata ucraineană va dispune în total de 12 HIMARS. Lotul de ajutor include de asemenea 1.000 de obuze de 155 mm pentru piese de artilerie furnizate de aliaţii occidentali ai Kievului. Aceste obuze sunt „mai eficiente”, căci sunt mai precise şi au o rază de acţiune mai importantă decât cele furnizate de până acum, a precizat responsabilul de la Pentagon.

El nu a confirmat dacă aceste muniţii sunt obuze teleghidate Excalibur, care pot parcurge peste 40 km înainte de a-şi atinge ţinta cu precizie, de fabricaţie americană şi deja livrate de Canada Ucrainei.

Realitatea Live

02 Ian. 2026, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Ian. 2026, 09:36 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a importat lapte și produse lactate în valoare totală de 23,4 milioane de dolari în perioada ianuarie–noiembrie 2025, potrivit datelor Serviciul Vamal obținute de RUPOR.MD. Volumul total al importurilor de produse încadrate a fost de 26.717 tone.

Cea mai mare parte a importurilor de lapte ca materie primă a provenit din Ucraina, care a livrat 16.786 tone, în valoare de 12,14 milioane USD, echivalentul a 66,1% din totalul importurilor de lapte neconcentrat. Pe locul doi se situează România, cu 4.752 tone importate (3,59 milioane USD, 18,7%), urmată de Polonia – 2.273 tone (2,16 milioane USD, 8,9%) și Belarus – 1.499 tone (1,30 milioane USD, 5,9%).

În cazul smântânii cu conținut de grăsime de peste 10%, dependența de importuri este și mai accentuată. Ucraina domină acest segment cu 1.047 tone, în valoare de 2,96 milioane USD, ceea ce reprezintă 80,2% din total. Importuri semnificative au fost realizate și din Polonia (169,7 tone, 13%) și Germania (22 tone, 1,7%).

Datele vamale arată că Republica Moldova importă masiv și produse lactate procesate. Pentru categoria lapte și smântână neconcentrate cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, importurile au ajuns la 26.737 tone, în valoare de 15,1 milioane USD, principalele surse fiind Ucraina (67,7%), România (17,8%) și Polonia (9,1%).

Totodată, la poziția lapte și smântână concentrate sau cu adaos de zahăr, importurile au totalizat 25.257 tone, cu o valoare de 7,83 milioane USD. Belarus rămâne principalul furnizor pe acest segment, cu 14.535 tone importate, reprezentând 68,6% din total, urmat de Germania (14,2%) și Polonia (9,8%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII