Industria de armament a bulgarilor duduie! Exporturi pe bandă rulantă după invazia Rusiei. Au comenzi pentru 5 ani

22 Mart. 2023, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mart. 2023, 10:22 // Actual //  bani.md

Cu uzinele sale de muniţie şi vastele câmpuri de trandafiri, oraşul Kazanlak din centrul Bulgariei se ridică în sfârşit la înălţimea renumelui său de “Guns and Roses” (arme şi trandafiri – n.r.), după ce Rusia a invadat Ucraina, informează AFP, citat de digi24.ro.

Industria de apărare din Bulgaria nu a traversat niciodată o perioadă atât de fastă, exporturile de anul trecut fiind estimate la patru miliarde de euro, adică de trei ori peste precedentul record stabilit în 2017. Polonia şi România joacă rolul de intermediari în drumul spre Ucraina, scrie Agerpres.

Cel mai vechi producător de armament din Bulgaria, firma Arsenal, care are deja aproximativ 7.000 de salariaţi la Kazanlak a început să ofere vacanţe la mare şi alte stimulente pentru a atrage personal. Firma a început chiar să îi convingă pe bulgarii care au plecat din ţară în căutarea unui loc de muncă să revină acasă.

“Atunci când ne-au angajat ne-au spus că au comenzi pentru cel puţin cinci ani”, a declarat pentru AFP unul din noii angajaţi. “Sunt aici de doar o săptămână dar am deja trei noi colegi”, spune femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Un alt angajat care lucrează de o lună la firma Arsenal are 60 de ani şi a revenit în Bulgaria pentru a-şi petrece bătrâneţea. “Aici am lucrat prima dată şi probabil acesta va fi şi ultimul meu loc de muncă”, spune această fostă îngrijitoare care a lucrat în Grecia şi a cărei mamă şi soţ şi-au petrecut întreaga carieră la uzina de la Kazanlak.

În luna ianuarie a acestui an, conducerea uzinei a lansat un program de stimulare pentru a atrage mână de lucru: tichete de masă, transport gratuit, vacanţe la mare şi un salariu atractiv, condiţii rare într-o ţară săracă.

Faptul că firma Arsenal are carnet de comenzi plin este un lucru “de care profită întregul oraş”, subliniază vicepreşedintele camerei de comerţ din Kazanlak, Yordan Ignatov. “Anul trecut, Kazanlak avea o rată a şomajului de 2,37%, de două ori mai mică decât media pe ţară”, precizează Ignatov.

Comercianţii văd cum clienţii abundă la fel ca şi agenţii imobiliari. “Tot ceea ce este construit se cumpără”, susţine agentul imobiliar Teodor Tenev.

Bulgaria este specializată în producţia de muniţie pentru armele sovietice însă acum ţara vecină vrea să îşi modernizeze facilităţile de producţie cu bani europeni pentru a începe să producă armament la standardele NATO. O veste bună în acest sens a venit luni când Uniunea Europeană a anunţat un plan de două miliarde de euro pentru a accelera producţia de obuze de artilerie pentru Ucraina.

De altfel, comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, a fost săptămâna trecută în Bulgaria unde a vizitat şi cel mai mare producător de armament bulgar, firma VMZ din Sopot. Cu această ocazie, comisarului european i-a fost prezentată o linie de producţie pentru obuzele de 155 de milimetri, de care are nevoie armata ucraineană. Vizita lui Breton nu a fost accesibilă jurnaliştilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 12:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 12:24 // Actual //  Ursu Victor

Populația va cunoaște în luna decembrie dacă tariful la gazele naturale va fi redus sau majorat, a declarat pentru BANI.MD Eugeniu Buzatu. Potrivit acestuia, până atunci, Energocom urmează să transmită către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) calculele privind costul de achiziție al gazului, iar regulatorul va lua o decizie finală.

Până în prezent, Energocom a asigurat peste 90% din necesarul de gaze pentru sezonul rece, pe contracte forward.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII