Informații rupte de realitate la Ministerul Energiei din România după întrevederea lui Burduja cu Parlicov

14 Sept. 2023, 10:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Sept. 2023, 10:26 // Actual //  bani.md

Ministerul Energiei a transmis, miercuri, un comunicat potrivit căruia ministrul Sebastian Burduja a avut o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, Victor Parlicov. Însă, comunicatul conține informații stranii și fără sens. În primul rând pomenește o posibilă afirmație a ministrului moldovean, care ar fi vorbit despre niște posibile atacuri ale Federației Ruse, însă nu este clar ce anume și cum să atace. Apoi, în comunicat se mai arată că ministrul ar fi primit informări despre situația din Republica Moldova de la Vasile Iuga, un apropiat al lui Marinel Burduja, tatăl ministrului, însă acesta nu confirmă discuțiile cu ministrul. În plus nu este clar în ce calitate ar fi făcut Iuga acele informări către ministru, scrie hotnews.ro.

„Ministrul Parlicov a menționat faptul că există intenții ca Federația Rusă să atace sau să îngreuneze implicarea statului în gestionarea activităților, făcându-se referire la încălcarea dreptului de investitor”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

HotNews.ro a cerut lămuriri Ministerului Energiei, să explice despre ce atacuri este vorba și asupra cărui stat. Ministerul Energiei nu a oferit aceste explicații.

Un alt aspect straniu din comunicat este cel legat de informările primite de ministru despre situația din Republica Moldova. „Ministrul român al Energiei i-a adus la cunoștință omologului său de faptul că a fost informat de situația actuală din Republica Moldova (inclusiv cu privire la procesul ce vizează unbundling-ul) atât de către domnul Ion Sterian, directorul general Transgaz, cât și de către domnul Vasile Iuga”, scrie în comunicat. Practic, ministerul a omis să precizeze în ce calitate a transmis Vasile Iuga acele informări. La insistențele presei, Ministerul Energiei a afirmat că Vasile Iuga a fost selectat auditor la compania Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz din Republica Moldova.

Vasile Iuga nu are calitatea de a transmite informări oficiale către ministru

Trebuie precizat că Vasile Iuga este fondator al firmei de consultanță Valorem, fost şef al PwC România și actual membru, alături de Marinel Burduja, în Consiliul de Administrație al ALRO, companie controlată de oligarhul rus Vitali Machitski.

HotNews.ro l-a contactat pe Vasile Iuga pentru a-l întreba în ce calitate a transmis informări către ministru, iar acesta a afirmat că nu comentează și nu confirmă nicio calitate și nici informațiile din comunicatul ministerului. Potrivit surselor HotNews.ro, nu poate fi confirmată o discuție de acest fel între Sebastian Burduja și Vasile Iuga deoarece un auditor nu poate și nu trebuie să transmită informări către ministru. Practic, calitatea de auditor al Moldovatransgaz nu îi permite să facă informări pe cale oficială către Sebastian Burduja.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Apr. 2026, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Apr. 2026, 16:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat o solicitare oficială premierului Alexandru Munteanu, avertizând asupra efectelor tot mai apăsătoare ale scumpirii carburanților asupra cetățenilor și mediului economic.

Potrivit CNSM, în ultimele săptămâni se înregistrează „o scumpire accelerată și continuă a prețurilor la produsele petroliere”, fenomen care „generează presiuni enorme atât asupra populației de rând, cât și asupra agenților economici”.

Sindicatele atrag atenția că domenii esențiale, precum agricultura și industria prelucrătoare, inclusiv sectorul alimentar, sunt direct afectate.

„Aceste ramuri depind de consumul de motorină și alți combustibili utilizați pentru lucrările agricole, transport și distribuția produselor alimentare”, se arată în comunicat, subliniindu-se că majorarea costurilor la combustibili va duce inevitabil la creșterea costurilor de producție.

Mai mult, CNSM avertizează asupra unui posibil efect în lanț: ”Majorarea semnificativă a prețurilor la produsele petroliere utilizate în procesul de producție riscă să declanșeze un efect de scumpire în lanț a prețurilor la produse și servicii, precum și riscul de incapacitate de plată pentru agenții economici din agricultură și alte ramuri, care nu vor putea menține competitivitatea pe piața autohtonă”.

În acest context, organizația consideră că sunt necesare măsuri urgente pentru a limita impactul asupra populației.

„Este oportună întreprinderea unor măsuri urgente pentru prevenirea creșterii galopante a inflației și a erodării puterii de cumpărare a cetățenilor”, menționează CNSM.

Sindicatele subliniază că aceste scumpiri vin într-un moment sensibil, chiar dacă au fost operate majorări ale veniturilor. „În condițiile majorării salariului minim cu 14,5% și a pensiilor cu 6,84% în anul curent, creșterea prețurilor va avea un impact negativ semnificativ asupra populației”, se mai arată în comunicat.

CNSM solicită Guvernului să adopte rapid măsuri concrete, inclusiv facilități pentru agenții economici și mecanisme de sprijin pentru cetățeni, menite să limiteze efectele scumpirilor la carburanți asupra prețurilor.

Totodată, Confederația își exprimă disponibilitatea pentru cooperare: „CNSM își exprimă deschiderea pentru un dialog social eficient în vederea depășirii acestei situații critice pentru economie și populație”.

Amintim că de la începutul conflictului militar în Orientul Mijlociu benzina s-a scumpit cu 6,02 lei/litru, iar motorina cu 12,28 lei/litru. Vineri, 3 aprilie, un litru de motorină va costa 33 lei/litru, iar benzina – 29,77 lei.