INTERVIU: Liliana Popescu, agentul imobiliar care vine să schimbe percepția clienților față de industrie

18 Oct. 2021, 15:41
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
18 Oct. 2021, 15:41 // Interviu //  MD Bani

Liliana Popescu este expert în domeniul imobiliar și, în pofida faptului că s-a implicat în acest domeniu cu doar 1,5 ani în urmă, deja se poate bucura de rezultate frumoase. A devenit mai încrezută în sine, și-a format un caracter mai puternic, a reușit să înțeleagă cum poate să ajute clienții în cel mai bun mod și să le ofere maximă valoare.

Despre cum e să fii un agent imobiliar, când sunt perioadele în care apartamentele se vând cel mai bine, cine sunt clienții ei și alte detalii din industrie a vorbit într-un interviu pentru Bani.md.

În pofida faptului că începutul a fost puțin dificil, acum este mulțumită de ceea ce face. Fiind în domeniul imobiliar încearcă să ofere tot ce are mai bun și astfel, munca în acest domeniu a ajutat-o să-și descopere personalitatea.

„Este o experiență destul de interesantă. După experiența mea de 1,5 ani, sunt mulțumită. Din start e un pic mai dificil, ca și orice început, dar, dacă depui efort, dacă simți că îți place – obții rezultate.”

Potrivit Lilianei Popescu, activitatea din domeniul imobiliar presupune o interacțiune enormă cu oamenii, astfel are posibilitatea să cunoască oameni diferiți și să învețe, totodată, de la ei. În același timp, lucrul cu oamenii necesită și un nivel înalt de responsabilitate și doar printr-o conexiune strânsă poate fi înțeleasă necesitatea clientului.

„Este responsabilitatea față de client, tu ești avocatul lui. Ești legătura dintre client și vânzătorul apartamentului, tu reprezinți interesele potențialului cumpărător, alegi cele mai bune oferte. Întotdeauna trebuie să fie conexiunea cu clientul ca să-i înțelegi necesitatea, doar așa poți să-i propui apartamentul de care are nevoie.”, spune Liliana Popescu.

Liliana spune că în multe cazuri clienții nu știu ce vor, iar faptul că „vreau un apartament cu două camere” nu este suficient. A ști de ce are nevoie clientul înseamnă mult mai mult.

„Eu am ajutat de foarte multe ori clienții să-și schimbe atitudinea și impresia față de lucrul nostru, față de ceea ce facem și ce le oferim noi. Ești ca un psiholog, prin discuții devii mai aproape de el, îi dai de înțeles că ești un ajutor pentru el.”

Potrivit agentului imobiliar, cele mai bune perioade de vânzări pentru imobiliare sunt atunci când revine diaspora în țară. Cu toate acestea, solicitări pentru apartamente sunt pe durata întregului an, iar unii clienți stau chiar și în așteptare.

„Indiferent că lucrează peste hotare, își doresc să aibă ceva acasă.”

De asemenea, ea a spus care apartamente sunt cel mai căutate, printre aceste se numără cele cu una și două camere. De asemenea, la mare căutare sunt și apartamentele vechi, întrucât au un preț mai mic și pot fi utilizate pentru investiții.

„Cele mai solicitate pentru investiții sunt apartamentele cu o cameră, cu living, pentru că ele ușor se dau în chirie. Dacă pentru familii – oferta ar fi de două camere cu living.”

Liliana spune că nu este adevăratul faptul, precum că, sunt foarte multe apartamente în construcție. Din contra, piața se confruntă cu lipsă de construcții, ceea ce înseamnă că și prețul apartamentelor urmează să fie în creștere.

„Cererea este mare, oferta este mică și crește prețul, vrei nu vrei.”

Mai multe detalii despre tendințele de pe piața imobiliară, aflați în interviul ce urmează.

26 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova intră, de astăzi 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, pe fondul riscurilor tot mai mari privind aprovizionarea cu energie electrică și carburanți, dar și al nivelurilor scăzute ale Nistrului și Prutului. Autoritățile introduc un pachet de măsuri care include limitarea exporturilor de energie în orele de vârf, restricții pentru exportul și reexportul carburanților, plafonarea cantității de motorină cumpărate în recipiente și interzicerea utilizării apei pentru o serie de activități neesențiale.

Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Republica Moldova dispune în prezent de energie, carburanți și apă, însă riscurile de aprovizionare au crescut. Printre cauze sunt indicate atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina, posibilitățile limitate de import al energiei electrice, instabilitatea piețelor internaționale de gaze și produse petroliere, precum și seceta și debitele foarte scăzute ale Nistrului și Prutului.

Măsurile au fost aprobate prin deciziile nr. 8 și nr. 9 ale Comisiei Naționale de Management al Crizelor din 25 septembrie și intră în vigoare pe 26 septembrie.

Una dintre măsuri vizează carburanții. La Portul Internațional Liber Giurgiulești, exportul și reexportul benzinei și motorinei va fi permis doar dacă în depozite rămân cel puțin 2.500 de tone de benzină și 7.500 de tone de motorină, cu excepțiile prevăzute în decizia autorităților.

Transporturile care aduc carburanți în Republica Moldova vor beneficia de benzi dedicate la punctele de trecere a frontierei, iar trenurile cu produse petroliere vor primi prioritate pe calea ferată.

Autoritățile încearcă totodată să prevină cumpărăturile masive de combustibil și apariția unui deficit artificial. Astfel, motorina cumpărată în recipiente la benzinării va fi limitată la 40 de litri. Pentru recipientele specializate utilizate la alimentarea tehnicii agricole, plafonul va fi de 100 de litri.

Benzinăriile care mai dispun de motorină standard vor fi obligate să o comercializeze la prețul reglementat și nu vor putea să o înlocuiască cu sortimente mai scumpe. Abia după epuizarea motorinei standard vor putea fi vândute celelalte tipuri disponibile.

Restricții sunt introduse și în sectorul energetic. În intervalul de consum maxim, 18:00–22:00, energia electrică disponibilă va fi păstrată cu prioritate pentru consumul intern, iar exporturile vor fi limitate. În eventualitatea unui deficit care nu poate fi acoperit prin achizițiile obișnuite, autoritățile vor putea solicita energie de urgență din sistemele statelor vecine.

Spitalele, serviciile de urgență, stațiile de captare și pompare a apei și alte obiective de infrastructură critică vor avea prioritate la alimentarea cu energie. Centralele de termoficare vor putea, la rândul lor, să majoreze producția de electricitate atunci când sistemul va avea nevoie.

Statul trece și la economii. Instituțiile publice vor trebui să reducă consumul de energie și carburanți, iar iluminatul public va fi diminuat acolo unde acest lucru poate fi făcut în siguranță. Iluminatul decorativ și publicitar va fi deconectat, iar clădirile publice și spațiile comerciale vor trebui să reducă iluminatul considerat inutil. Marile întreprinderi consumatoare de electricitate vor fi încurajate să-și mute activitățile energofage în afara orelor de vârf.

Situația este complicată și de criza hidrologică. Captarea apei din Nistru și Prut pentru irigare este sistată pe durata stării de urgență. Apa potabilă din sistemele publice și apa captată din sursele de suprafață nu vor putea fi utilizate pentru udarea gazoanelor și spațiilor decorative, spălarea străzilor, curților și fațadelor sau umplerea piscinelor și bazinelor recreative.

Operatorii de apă trebuie să pregătească scenarii pentru situațiile în care disponibilitatea apei scade cu 10%, 20% sau 30%. Dacă alimentarea prin rețea nu mai poate fi asigurată într-o localitate, autoritățile vor organiza transportarea apei, cu prioritate pentru spitale, instituții sociale, școli, serviciile de urgență și populația afectată.

În rezervă sunt pregătite pompe de mare capacitate, sonde arteziene și alte surse subterane care vor putea fi activate dacă nivelul apelor de suprafață continuă să scadă.

Ministerul Energiei va coordona măsurile din sectorul energetic, Ministerul Mediului – răspunsul la criza hidrologică, iar CNMC va monitoriza situația la nivel național și va putea ajusta restricțiile în funcție de evoluția acesteia.