INTERVIU VIDEO/ Ilinca Avram: Banii se fac din orice, dacă știi să apreciezi banii, să-i ceri și să-ți prețuiești munca

09 Oct. 2021, 09:14
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
09 Oct. 2021, 09:14 // Interviu //  MD Bani

Ilinca Avram este fostă prezentatoare radio și TV, iar de ceva timp este și antreprenoare. De aproape un an de zile, Ilinca a lansat cursuri de dicție și arta vorbirii în public, iar oamenii din mediul de afaceri reprezintă majoritatea clienților ei. Într-un interviu pentru Bani.md, antreprenoarea a vorbit despre concurența din domeniul în care s-a lansat, cât de importantă este arta comunicării în business și cât de mult contează feedbackul pentru dezvoltarea unei afaceri. De asemenea, Ilinca a oferit multe sfaturi pentru cei ce își doresc o dicție mai corectă și mai frumoasă.

Primii pași…

Din dorința de a face o schimbare în viața ei, Ilinca a decis să renunțe la televiziune și să lanseze propria afacere – cursuri de dicție și arta vorbirii în public. A început prin a posta exerciții de dicție pe rețelele de socializare și primea feedback pozitiv.

„Am avut nevoie și am simțit nevoia de o schimbare. Așa că, am avut parte de acea schimbare, care, până la urmă, uite că mi-a adus acest studio. Zic că nimic nu se întâmplă întâmplător și mă bucur foarte mult că am avut curaj să accept provocarea care mi-a fost oferită de soartă, viață.”, a declarat Ilinca Avram.

Antreprenoarea spune că este real să obții bani din educație, ba mai mult bani se fac „din orice”, dacă știi să-i ceri și să-ți apreciezi munca la justa valoare.

În viziunea antrenoarei de dicție, arta comunicării este importantă mereu și oriunde, în special în mediul de afaceri, iar pentru a vorbi frumos trebuie să ținem cont de mai multe aspecte, printre care și limbajul corpului. Ilinca mai spune că cuvintele reprezintă „un foarte mic procentaj, comparativ cu limbajul paraverbal și nonverbal”.

„Comunicarea nu începe în momentul în care am deschis gura, ci în momentul în care am deschis ușa. este despre cum intrăm, despre postură, despre mers, despre privire, e despre respirație, e despre haine, despre absolut tot. Și atunci este extrem de important să știm să comunicăm frumos.”

Despre începutul afacerii, antreprenoare spune că, a fost „puțin dificil” și a reușit datorită oamenilor care o înconjoară. Potrivit ei, foarte mult contează să ai alături oameni care te susțin, te încurajează, te motivează și te ajută.

„Contează foarte mult oamenii cu care te înconjori.”

Cererea de pe piață și concurența din domeniu

Din spusele Ilincăi, principalii clienți ai cursurilor de dicție și arta vorbirii în public sunt antreprenori și oameni din mediul de business. În principal, lucrează cu adulți. Unii clienți vin de pe rețelele de socilizare, inclusiv TikTok. De asemenea, ea lucrează cu diaspora, online.

Faptul că moldovenii sunt gata să ofere bani pentru asemenea servicii o bucură pe Ilinca, iar concurența care există în acest domeniu nu o sperie, din contra, o bucură.

„Mă bucură că există concurență, important să fie una sănătoasă și să învățăm de la profesioniști. Dacă există oameni pe piață care predau astfel de cursuri, înseamnă că există și cerere, iar eu confirm din punctul meu de vedere că există cerere și oamenii sunt dornici să facă o schimbare, să vorbească mai clar, să-și accepte propria voce.”

Ilinca primește o plăcere nespusă de la ceea ce face, iar rezultatele pe care le obțin cursanții săi o bucură nespus de mult. De asemenea, ea mai spune că, feedbackul are o importanță deosebită pentru dezvoltarea unei afaceri. Datorită feedbackului pe care îl primește, pe viitor, antreprenoarea planifică să rămână în acest domeniu, deși nu are, încă, un plan exact.

De asemenea, în cadrul interviului pentru Bani.md, Ilinca Avram a oferit câteva sfaturi pentru cei ce își doresc o dicție mai bună:

  • să articulăm clar cuvintele, să nu le mâncăm;
  • să deschidem gura atunci când vorbim;
  • să verificăm cum se citesc corect cuvintele.

04 Nov. 2026, 11:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 11:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul condus de Vasile Tofan a obținut nota 2,9 din 10 pentru primele 100 de zile de activitate, potrivit unui raport alternativ prezentat de Mișcarea Civică „Construim Încredere”. Autorii susțin că executivul a înregistrat puține rezultate verificabile și că există un decalaj important între angajamentele asumate și măsurile realizate.

Raportul a fost prezentat de fondatoarea mișcării, Olesea Stamate, în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Evaluarea a fost făcută prin compararea prevederilor Programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient” și a discursului de învestire cu actele adoptate și datele disponibile public. Reprezentanții mișcării precizează că nota este o apreciere civică argumentată, nu o măsurătoare statistică.

Potrivit Olesei Stamate, din cele 13 angajamente analizate, nouă aveau termen de realizare în primele 100 de zile. Unul singur a fost considerat îndeplinit integral – adoptarea politicii fiscale pentru 2027. Totuși, autorii raportului menționează că proiectul a fost preluat de la Guvernul precedent într-o etapă avansată.

Alte trei angajamente au fost realizate parțial, iar două au fost doar inițiate. Printre acestea se numără inventarierea barierelor administrative, dereglementarea și elaborarea portofoliului proiectelor prioritare. Deși Guvernul a prezentat 19 proiecte strategice pe 29 octombrie, raportul nu identifică documente care să confirme aprobarea portofoliului promis.

Un angajament important rămas nerealizat vizează punerea în exploatare a liniei electrice Vulcănești-Chișinău până la 31 august 2026. Reprezentanții mișcării recunosc că proiectul și dificultățile întâmpinate existau înainte de mandatul actualului executiv, însă subliniază că termenul a fost asumat explicit de Guvernul Tofan.

Raportul atrage atenția și asupra evoluțiilor economice. Potrivit datelor prezentate de autori, inflația anuală a crescut de la 6,51% în iunie la 8,60% în septembrie, iar tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici a crescut cumulat cu aproximativ 81% în septembrie și octombrie.

Autorii susțin că eficiența compensațiilor acordate populației nu poate fi demonstrată în lipsa unor date clare despre plățile efectuate și facturile achitate de consumatori. În același timp, datoria de stat a crescut de la 142,79 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie la 150,36 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie.

Critici sunt formulate și la adresa politicii fiscale pentru 2027. Potrivit raportului, aproximativ 84% din veniturile suplimentare estimate ar urma să provină din TVA și accize. Mișcarea cere publicarea unor simulări care să arate impactul măsurilor asupra diferitelor categorii de gospodării.

O altă problemă semnalată este reforma administrației publice locale. Reprezentanții „Construim Încredere” consideră că noua configurație teritorială a fost promovată înainte de clarificarea competențelor, resurselor financiare și impactului asupra comunităților. Aceștia cer revizuirea proiectului, o analiză de impact și consultări reale cu autoritățile locale.

Raportul mai semnalează lipsa transparenței în evaluarea activității miniștrilor și monitorizarea angajamentelor de integrare europeană. Olesea Stamate solicită Guvernului să publice planul de acțiuni, responsabilitățile fiecărui ministru, rezultatele obținute, sursele de finanțare și termenele restante.

Solicitat de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Guvernului nu a răspuns deocamdată. Premierul Vasile Tofan urmează să prezinte joi bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale echipei sale.