Investiție cu potențial exploziv! Dynamic Alloy Engineering a ignorat legea securității naționale. Guvernul în alertă

31 Mart. 2025, 10:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
31 Mart. 2025, 10:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Servicii Publice (ASP), în calitate de raportor, a prezentat conținutul demersului transmis de Ministerul Afacerilor Externe, referitor la intenția companiei SRL „Dynamic Alloy Engineering” de a realiza o investiție în domeniul producerii de muniții de vânătoare, inclusiv bile din plumb și alte metale, potrivit informațiilor transmise de Consiliul pentru promovarea investițiilor.

Ținând cont de faptul că domeniul vizat de investiție este considerat de importanță pentru securitatea statului, în conformitate cu prevederile legii privind regimul investițiilor în activități de importanță pentru securitatea statului, s-a decis notificarea companiei în vederea depunerii documentelor și informațiilor prevăzute de lege.

Astfel, Consiliul a dispus ca SRL „Dynamic Alloy Engineering” să fie notificată oficial pentru a prezenta, în termen de 30 de zile, setul de documente prevăzute de lege, necesare pentru obținerea aprobării prealabile a investiției. Deocamdată, consiliul nu precizează dspre ce sumă este vorba.

Totodată, s-a constatat că investiția este deja în curs de realizare, fapt ce constituie o încălcare a prevederilor legale, întrucât aceasta a fost inițiată fără solicitarea și obținerea aprobării prevăzute de lege.

În consecință, Secretariatul Consiliului, va transmite companiei informarea oficială privind consecințele juridice ce decurg din nerespectarea legislației.

De asemenea, va fi informat Ministerul Afacerilor Externe despre decizia de notificare a companiei, în contextul responsabilităților instituției privind monitorizarea investițiilor în domenii sensibile pentru securitatea națională.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.