Investiții majore la CFM! Tofilat anunță că are nevoie de 475 de milioane de euro ca să înlocuiască vagoanele ruginite

25 Oct. 2023, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Oct. 2023, 13:59 // Actual //  bani.md

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) are planuri ambițioase de investiții în modernizarea și extinderea materialului rulant, cu un buget impresionant de 475 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de directorul general al CFM, Oleg Tofilat, în cadrul evenimentului „Clubul feroviar 2023” organizat la București în contextul „Zilelor Căii Ferate 2023” din capitala României.

Oleg Tofilat, șeful Căilor Ferate din Moldova, a subliniat că aceste investiții vor fi direcționate către achiziționarea a peste 4.000 de vagoane de marfă și între 25 și 30 de locomotive de manevră. Scopul acestor eforturi este de a răspunde cererii crescute pentru serviciile de transport feroviar și de a îmbunătăți infrastructura și serviciile feroviare din Republica Moldova.

În cadrul panelului de discuții al evenimentului, cu tema „Transportul feroviar pe distanțe lungi,” Oleg Tofilat a discutat despre provocările cu care se confruntă CFM și despre viziunea de dezvoltare a companiei. Acesta a evidențiat importanța procesului de separare operațională, conform modelului european, pentru a aduce infrastructura și materialul rulant la standardele europene. Deși acest proces presupune dificultăți financiare semnificative, directorul general al CFM a subliniat că este necesar pentru modernizarea sectorului feroviar din Moldova.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri. Totodată veniturile sunt în continuă scădere. Costurile salvării CFM sunt estimate la câteva sute de milioane euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 17:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
19 Ian. 2026, 17:42 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Grupul KazMunayGas International, proprietarul Rompetrol Moldova, a încheiat anul 2025 cu un profit net de 128 de milioane de dolari, cel mai mare din istoria companiei, potrivit datelor prezentate de compania-mamă din Kazahstan, notează economica.net.

Conform informațiilor oficiale, EBITDA consolidată a KMGI a ajuns la 424 de milioane de dolari în 2025, în creștere cu 61% față de 2024.

“Volumul total de materii prime procesate la rafinăria Petromidia s-a ridicat la 5,88 milioane de tone, cu o capacitate medie reală de procesare de 14,9 mii de tone pe zi. Volumele de vânzări ale subsidiarelor de retail ale KMGI au crescut cu 14% față de 2024, ca urmare a majorării vânzărilor en-gros și de trading în România, precum și în alte țări – Republica Moldova, Bulgaria și Georgia”, mai arată compania kazahă.

De asemenea, veniturile din activități non-combustibili au ajuns la 56,9 milioane de dolari, în creștere cu 9% comparativ cu anul precedent.

Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas. KMG International are aproximativ 6 000 de angajați și desfășoară activități în 11 piețe principale din regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane.

Marca Rompetrol este reprezentativă pentru operațiunile de rafinare și petrochimie, activitățile de distribuție din România, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia, precum și pentru serviciile la sondă din domeniul upstream. Grupul deține și operează rafinăria Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, precum și rafinăria Vega, singurul producător și furnizor de produse speciale.

Grupul KMGI deține și Rompetrol Moldova, cel mai mare comerciant și importator de produse petroliere. Rompetrol asigură circa o treime din importul de carburanți pe piața locală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!