Investitorii cred că oamenii vor cumpăra masiv iPhone-uri. Apple a ajuns să valoreze 3.000 de miliarde de dolari

04 Ian. 2022, 10:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
04 Ian. 2022, 10:28 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Apple Inc a devenit prima companie din SUA care a ajuns la o capitalizare de piaţă de 3.000 de miliarde de dolari, datorită încrederii investitorilor că producătorul de iPhone-uri va lansa în continuare cele mai bune produse, în condiţiile în care explorează noi domenii, cum ar fi vehiculele autonome şi conceptul metaverse.

În prima zi de tranzacţionare din 2022, acţiunile firmei au atins nivelul record de 182,88 dolari. Cea mai valoroasă companie din lume este prima care ajunge la pragul de 3.000 de miliarde de dolari, investitorii pariind că oamenii vor continua să cumpere masiv produse iPhone-uri, MacBook-uri şi servicii ca Apple TV şi Apple Music, screi Agerpres.ro.

În clubul firmelor cu o capitalizare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari, Apple era împreună cu Microsoft Corp, care acum valorează aproximativ 2.530 miliarde de dolari. Alphabet, Amazon.com Inc şi Meta Platforms au o capitalizare de piaţă de peste 1.000 de miliarde de dolari.

Creşterea acţiunilor acestor companii vine pe fondul investiţiilor masive în tehnologii cum ar fi 5G, realitate virtuală (VR) şi inteligenţa artificială, investitorii preferând acest tip de companii în locul afacerilor care pot fi afectate de evoluţia economică.

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Ian. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Modificarea legislației privind activitatea concertată în sectorul asigurărilor a fost discutată în cadrul unor consultări organizate de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), cu participarea reprezentanților societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil.

Inițiativa, elaborată de BNM și promovată de Ministerul Finanțelor, vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere, clarificarea regulilor privind structura acționariatului și prevenirea riscurilor care pot afecta stabilitatea pieței de asigurări, prin sporirea transparenței și responsabilizarea acționarilor.

„Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari.

La discuții au participat și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra, alături de reprezentanți ai companiilor de asigurări și ai mediului investițional. Propunerile vor fi examinate și integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională prevăzute de legislație.

La situația din 30 septembrie 2025, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare (dintre care 8 societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 56 brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, 53 agenți de asigurare și 34 agenți bancassurance.

Potrivit datelor BNM, în primele 9 luni ale anului trecut, activele totale ale societăților de asigurare au însumat 5,63 miliarde de lei, înregistrând o ușoară scădere față de sfârșitul trimestrului II, profitul net a ajuns la 121,3 milioane de lei, fiind cu 50,3% mai mic față de perioada similară a anului 2024, iar despăgubirile brute plătite au ajuns la 1,04 miliarde de lei, cu aproape 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!