Ion Chicu, despre șmecheria de la Aeroport: Domeniile care aduc profituri de 500% le înstrăinăm

19 Iul. 2024, 15:49
 // Categoria: Politic // Autor:  bani.md
19 Iul. 2024, 15:49 // Politic //  bani.md

Fostul premier Ion Chicu este convins că epopeea cu înstrăinarea spațiilor comerciale de la aeroport nu reprezintă decât un nou episod din „opera” începută în 2013, când la guvernare se aflau aceiași oameni. Mai mult, spune el, schema a fost gândită în așa fel, încât cheltuielile să rămână pe umerii statului, iar câștigurile să meargă în buzunare private.

„Să luăm din nou același aeroport. Există doar precedentul din 2013, mai mult decât atât, acești oameni făceau parte din acel Guvern. Chiar nu vă dați seama că acesta este epizodul următor al aceleeași opere? Scopul investitorilor e clar: vor să găsească o posibilitatea să câștige în timp scurt mulți bani, fără să investească nimic. Vorba este însă despre stat”, a accentuat Ion Chicu, atrăgând atenția că toate investițiile care trebuie făcute rămân în continuare pe seama bugetului public.

„Încă o dată – se dă nu întregul aeroport, ci doar activele care aduc profit. Cele care necesită investiții rămân în continuare pe umerii statului. De exemplu, pista de aterizare este un obiectiv foarte scump de întreținut. Rămâne la stat. Există și alte elemente, cum ar fi securitatea și altele. La fel. Dar iată că zona Duty-Free, restaurantele, care asigură profituri de 500%, noi le înstrăinăm”, a menționat fostul premier.

Anterior, același Ion Chicu a mai atras tenția asupra faptului că, în încercarea disperată de a da spațiile Aeroportului francezilor, guvernul Maiei Sandu a aprobat un proiect de lege, prin care a făcut posibilă privatizarea Palatului Republicii, a mai multor teatre și a Casei Presei.

Este vorba despre un un șir de amendamente, adoptate de cabinetul de miniștri în luna iunie, care prevăd că anumite acte importante ale Guvernului pot fi adoptate „în afara procedurii standard de aprobare”, adică fără transparență, fără publicare în Monitorul Oficial și fără un control constituțional.

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia Franța de a interzice anumite produse alimentare care conțin reziduuri de pesticide neaprobate în Uniunea Europeană nu este de natură să afecteze direct Republica Moldova.

Întrebat despre impactul măsurii, șeful Guvernului a precizat că subiectul a fost discutat inclusiv la nivel guvernamental, în cadrul întrevederilor de la Davos. Potrivit acestuia, autoritățile franceze au transmis că restricțiile vizează toate statele terțe, nu doar Republica Moldova, și reprezintă un răspuns la depistarea unor ingrediente toxice în anumite produse agroalimentare importate.

„Cunoscând produsele noastre, de calitate bună, nu credem că vom fi afectați de aceste măsuri. Continuăm dialogul cu partenerii francezi, dar este și un mesaj către producătorii autohtoni să fie foarte atenți”, a spus premierul. Alexandru Munteanu a subliniat că marii producători sunt, de regulă, prudenți, însă a recomandat verificări suplimentare, inclusiv cu sprijinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a exista certitudinea că produsele nu conțin nici măcar doze admise de pesticide.

Începând cu 8 februarie 2026, Franța va suspenda importul și comercializarea unor produse alimentare provenite din afara Uniunii Europene dacă sunt detectate reziduuri de substanțe active neaprobate în UE. Măsura se aplică atât produselor proaspete, cât și celor procesate și vizează, printre altele, mere, pere, caise, cireșe, piersici, prune, struguri de masă și pentru vin, legume, cereale, miere și alte produse apicole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM