Ioniță: Republica Moldova nu va avea un nou acord cu FMI. Ne finanțăm politic, nu economic

27 Dec. 2025, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Dec. 2025, 10:21 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova nu va semna un nou acord cu Fondul Monetar Internațional, iar autoritățile de la Chișinău se bazează tot mai mult pe finanțarea oferită de Uniunea Europeană, a declarat economistul Veaceslav Ioniță într-un interviu acordat publicației ZIUA.

Potrivit expertului, absența unui acord cu FMI explică și atitudinea relativ relaxată a Guvernului în raport cu dezechilibrele bugetare. „Republica Moldova nu va avea acord FMI. Acest acord nu-l vom avea. Și atunci apare întrebarea: de unde ne finanțăm? Guvernul stă relaxat pentru că, în ultimii ani, sursa principală de finanțare s-a schimbat radical”, a afirmat Ioniță.

Economistul susține că, până în urmă cu aproximativ cinci ani, circa 70% din finanțarea externă a Republicii Moldova provenea din surse condiționate, precum FMI, care impuneau reforme clare și disciplină fiscală. „Astăzi, aproximativ 80% din finanțare vine din partea Uniunii Europene”, a precizat acesta.

În opinia lui Veaceslav Ioniță, această schimbare a transformat finanțarea externă dintr-una economică într-una politică. „Am trecut de la finanțare condiționată – faceți reforme, faceți ordine – la o finanțare politică. Contextul războiului din Ucraina face ca Uniunea Europeană să închidă ochii la multe probleme structurale”, a spus economistul.

Totodată, el avertizează că situația finanțelor publice rămâne fragilă: venituri slabe, cheltuieli orientate preponderent spre consum curent și investiții insuficiente. „FMI îți spune direct: așa structură de stat nu poate fi finanțată, te duci spre faliment. Dacă ar fi granturi, aș mai înțelege, cum a fost în anii 2010. Dar acum sunt împrumuturi, iar povara datoriei crește”, a subliniat Ioniță.

Un semnal de alarmă îl reprezintă și costurile tot mai mari ale datoriei publice. Potrivit economistului, anul viitor Republica Moldova intenționează să se împrumute cu aproximativ 21 de miliarde de lei, iar aproape o treime din această sumă va fi utilizată doar pentru plata dobânzilor. „Nu am mai avut o astfel de situație”, a declarat el.

Veaceslav Ioniță a mai explicat că finanțarea din partea Uniunea Europeană vine prin mai multe mecanisme: atât direct de la Comisia Europeană, cât și prin instituții financiare europene, precum Banca Europeană de Investiții. „Dacă le cumulăm pe toate, ponderea Uniunii Europene în finanțarea Republicii Moldova este și mai mare”, a concluzionat economistul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.