iPhone 14 nu va avea breton

04 Ian. 2022, 09:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Ian. 2022, 09:33 // Actual //  bani.md

După 5 ani de iPhone-uri cu breton, Apple va renunţa, în sfârşit, la bucata neagră care găzduia sistemul Face ID pentru a face mai mult loc ecranului de pe iPhone-urile de anul acesta.

2022 va fi anul în care Apple va renunţa la bretonul iPhone-urilor, scrie Bloomberg care, astfel, dă şi mai multă greutate zvonurilor, care, într-o formă sau alta, circulă încă de anul trecut.

Cei de la Bloomberg sunt siguri că iPhone 14 (sau cum se va numi modelul de iPhone ce va fi lansat în toamna acestui an) va fi scutit de breton. În locul acestuia, Apple va folosi o cameră frontală montată într-o perforaţie din partea de sus a ecranului, scrie news.ro.

Deşi, tehnic, Apple face această mutare la mulţi ani după producătorii de smartphone-uri cu Android, compania americană are o scuză cât se poate de bună. Spre deosebire de smartphone-urile cu Android, iPhone foloseşte, din 2017 încoace, sistemul Face ID pentru autentificarea utilizatorului.

Componenta Face ID, care cartografiază 3D faţa utilizatorului pentru a se asigura că este acesta, ocupă un spaţiu destul de mare din ecran. Acesta este şi motivul pentru care Apple a fost nevoită să-şi doteze telefoanele cu breton – pentru a acomoda sistemul Face ID.

Dacă informaţia Bloomberg se confirmă şi Apple va înlocui, într-adevăr, bretonul cu o perforaţie în ecran, care va găzdui doar camera frontală, înseamnă că gigantul american a găsit o modalitate de a ascunde sistemul Face ID sub ecran.

Dacă Apple păstrează programul de lansări din anii anteriori, iPhone 14 va fi prezentat oficial în septembrie.

24 Mart. 2026, 19:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Mart. 2026, 19:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața asigurărilor a continuat să crească în 2025, însă profitabilitatea companiilor s-a comprimat pe fondul majorării despăgubirilor și al creșterii mai rapide a cheltuielilor.

Potrivit datelor statistice, asigurătorii au încasat prime brute subscrise în valoare de 3,35 miliarde lei, în creștere cu 3,1% față de anul 2024. În același timp, despăgubirile și indemnizațiile de asigurare plătite au crescut mult mai rapid, cu 16,3%, ajungând la 1,49 miliarde lei.

Creșterea primelor a fost susținută în special de segmentul asigurărilor de bunuri, inclusiv incendii și calamități naturale, care a înregistrat un avans de 21%. De asemenea, asigurările CASCO au crescut cu 14,2%, iar asigurările de sănătate cu 6,4%. În schimb, segmentul dominant al asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) a scăzut cu 4,6%, până la 1,6 miliarde lei.

Pe partea de despăgubiri, cele mai mari creșteri s-au înregistrat la RCA, unde plățile au urcat cu 26,1%, precum și la asigurările de viață, în creștere cu 25,9%. În contrast, despăgubirile pentru asigurările de bunuri au scăzut semnificativ, cu 41,9%.

Pe plan financiar, veniturile totale ale companiilor de asigurări au crescut modest, cu 1,1%, până la 5,73 miliarde lei, în timp ce cheltuielile au avansat mult mai rapid, cu 6,2% și a ajuns la 5,64 miliarde lei.

Această evoluție a dus la o diminuare drastică a profitului înainte de impozitare, care a coborât la doar 83,1 milioane lei, de peste patru ori mai mic decât în anul precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!