Italia ar putea să-și reactiveze centralele pe cărbune: Ne pregătim pentru o economie de război

01 Mart. 2022, 10:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Mart. 2022, 10:16 // Actual //  MD Bani

Guvernul italian a aprobat luni măsuri de urgenţă vizând o eventuală penurie de gaze din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, între care opţiunea de a-şi redeschide centralele care funcţionau pe bază de cărbuni, relatează France Presse.

Cu scopul de a diminua consumul de gaze, Italia ar putea – „dacă va fi necesar” – să recurgă la „maximizarea producţiei” de energie „pornind de la alte surse”, potrivit unui comunicat publicat în finalul Consiliului de miniştri.

„Ne pregătim pentru o economie de război, cu speranţa că acesta nu va veni”, a declarat la Rai Radio1 subsecretarul pentru afaceri externe Manlio Di Stefano. „A te pregăti pentru o economie de război înseamnă că în caz de întrerupere a aprovizionării cu gaze provenind din Rusia, Italia va trebui să fie pregătită să-şi pornească şi centralele pe cărbuni”, a declarat el.

Rusia a lansat joi o invazie în Ucraina, provocând o undă de şoc internaţională şi declanşând o serie de sancţiuni economice din partea Occidentului împotriva Moscovei.

Cu scopul de a reduce dependenţa Italiei de gazele ruseşti, „redeschiderea centralelor pe bază de cărbuni ar putea fi necesară pentru a acoperi o eventuală penurie de moment”, indicase vineri şeful guvernului Mario Draghi.

Italia, care importă circa 90% din gazele pe care le consumă, este una dintre ţările europene cele mai dependente de gazele ruseşti. Aproximativ 45% din gazele importate de peninsulă provin din Rusia, a precizat Draghi.

Ministrul de externe Luigi Di Maio s-a deplasat luni în Algeria pentru a discuta despre o creştere a furnizărilor de gaze provenind din această ţară nord-africană pentru a compensa o eventuală scădere din partea rusă.

Şase centrale pe bază de cărbuni încă în activitate în Italia erau destinate să-şi oprească orice activitate în 2025, în cadrul tranziţiei energetice. În prezent, acest combustibil poluant contribuie la circa 5% din consumul de electricitate în Italia.

„Dacă aprovizionarea cu gaze este întreruptă, vom avea două săptămâni de deplină autonomie, două săptămâni fără industrie, iar apoi obscuritate totală”, a avertizat Manlio Di Stefano.

Guvernul a aprobat între altele cu „titlu preventiv” adoptarea „în caz de urgenţă” a unor „măsuri vizând să crească oferta de gaze” şi „să reducă cererea de gaze”.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!