Kazahstanul a confiscat cosmodromul Baikonur. Rusia nu mai are de unde să-și lanseze rachetele spațiale

21 Mart. 2023, 05:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mart. 2023, 05:59 // Actual //  bani.md

Cosmodromul Baikonur, de unde Rusia își trimite în cosmos toate rachetele, a fost confiscat, în baza unei sentințe a unui tribunal din Astana, Kazahstan.

Scandalul dintre Rusia și Kazastan, care datează de mai mult timp, are la bază o datorie neplătită de Agenția Spațială Rusă care se ridică la peste 25 de milioane de euro.

Experții în geopolitică susțin încă că decizia tribunalului din Astana trebuie privită în cheia dorinței țărilor din Asia, foste membre ale Uniunii Soviectice de a ieși de sub ”umbrela” Rusiei. După izbunirea războiului din Ucraina, mai multe țări printre care și Kazahstanul au anunțat o serie de măsuri economice, care atestă că dorința acestora este să iasă de sub  hegemonia ”imperiului rus”.

Tribunalul Centrului Financiar Internațional din Astana (AIFC) a decis recuperarea a peste 2 miliarde de ruble -aproximativ 26 de milioane de dolari- de la Centrul pentru exploatarea obiectelor de infrastructură spațială terestră (TsENKI) în favoarea întreprinderii mixte kazahe-ruse Baiterek.

Rusia vrea să plătească datoria

TsENKI, principalul operator al cosmodromurilor rusești și principala firmă din structura corporativă a Roscosmos, a primit, de asemenea, interdicția de a repatria sau de a vinde orice active tangibile situate în Kazahstan.

Bagdat Musin, ministrul Dezvoltării Digitale, Inovării și Industriei Aerospațiale din Kazahstan a confirmat că, în ciuda hotărârii judecătorești, există negocieri în curs de desfășurare pentru soluționarea litigiului.

”Spun din nou, decizia instanței a fost luată, dar procesele ulterioare vor continua. Acum, din câte știu eu, conducerea TsENKI se află în Kazahstan și negociază cu cei de la Baiterek”, a adăugat el.

Taxă pentru poluarea provocată de Soyuz 5

Potrivit presei din Kazahstan, valoarea plății neefectuate a fost calculată de autoritățile din Astana în urma unor evaluări legate de impactul asupra mediului al misiunii Soyuz-5.

Proiectul Soyuz-5, care vizează dezvoltarea unei noi rachete de transport mediu capabile să transporte până la 17 tone pe orbita joasă a Pământului, s-a confruntat cu întârzieri semnificative din cauza unor probleme de proiectare, a unor probleme tehnice și a lipsei de finanțare.

Termenul inițial de 2022 a fost amânat până în 2024 și au fost exprimate îngrijorări cu privire la posibilitatea unor noi întârzieri, potrivit aviacionline.com.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Mart. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mart. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Piețele energetice globale se confruntă cu unul dintre cele mai serioase șocuri din ultimele decenii, după loviturile militare comune ale Statelor Unite și Israelului asupra Iranului și atacurile de represalii ale Teheranului în regiunea Golfului, scrie REUTERS.

Potrivit analizei Reuters, amploarea impactului va depinde de durata conflictului, însă chiar și incertitudinea actuală este suficientă pentru a perturba fluxurile dintr-o regiune care asigură aproximativ 20% din oferta globală de petrol.

În lipsa unei detensionări rapide, prețurile petrolului ar putea crește abrupt la redeschiderea piețelor. Cotația de referință Brent urcase deja în ultimele săptămâni spre 70 de dolari/baril cel mai ridicat nivel din august 2025 pe fondul temerilor privind escaladarea militară în Orientul Mijlociu.

Statele Unite și Israelul au lovit sâmbătă ținte din Iran, inclusiv lideri de rang înalt. Președintele american Donald Trump a declarat că operațiunea urmărește eliminarea unei amenințări la adresa securității SUA.

Deocamdată, nu există confirmări privind avarii la infrastructura petrolieră și de gaze în urma atacurilor iraniene de represalii.

Explozii au fost raportate în Emiratele Arabe Unite și Kuweit doi exportatori majori de petrol. Qatar, al doilea exportator mondial de GNL, a anunțat că a interceptat rachete îndreptate spre teritoriul său.

Deflagrații au fost auzite și în Bahrain, precum și în apropierea insulei iraniene Kharg, terminal prin care tranzitează în mod normal circa 90% din exporturile de țiței ale Iranului. Datele de shipping indică însă că Teheranul transferase recent mare parte din petrol pe petroliere.

Un element crucial: nu au fost raportate până acum perturbări ale traficului prin Strâmtoarea Hormuz artera prin care trec aproape 20 milioane de barili pe zi de țiței și produse rafinate.

Chiar și fără daune fizice, riscul ca petrolierele să fie blocate în Golf sau vizate de atacuri determină deja producătorii și traderii să-și regândească rutele.

Reuters notează că unele mari companii petroliere și case de trading au suspendat temporar transporturile prin Strâmtoarea Hormuz.

Tarifele de transport maritim, aflate deja pe trend ascendent, sunt așteptate să crească și mai mult. Costurile pentru superpetrolierele VLCC pe ruta Orientul Mijlociu–China s-au triplat de la începutul anului, pe fondul riscurilor sporite și al numărului tot mai mic de nave dispuse să opereze în zonă.

Piața globală a petrolului este relativ bine aprovizionată, după creșterea producției în SUA, Brazilia și Canada.

Arabia Saudită a majorat recent livrările, exporturile urmând să depășească 7 milioane de barili pe zi în februarie — cel mai ridicat nivel din aprilie 2023, potrivit Kpler.

În paralel, OPEC+ este așteptată să aprobe o creștere a producției.

Totuși, orice perturbare a rutelor din Orientul Mijlociu ar putea anula rapid acest tampon de ofertă.

Strâmtoarea Hormuz nu a fost niciodată blocată complet, dar Iranul are capacitatea de a perturba temporar traficul. Marina SUA ar interveni probabil rapid, însă chiar și incidente limitate  atacuri asupra navelor sau minări maritime ar putea avea efecte disproporționate asupra prețurilor.

Analiștii avertizează că amploarea conflictului și tonul Washingtonului sugerează pregătiri pentru o campanie militară prelungită.

Chiar și fără scenariul extrem, confruntarea este deja pe cale să perturbe aprovizionarea energetică globală într-un mod nemaivăzut de decenii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!