Krasnoselski jubilează: Gazul rusesc va ajunge în Transnistria chiar dacă va fi oprit tranzitul prin Ucraina

01 Sept. 2023, 16:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Sept. 2023, 16:58 // Actual //  bani.md

Transnistria va putea primi gaze rusești dacă tranzitul prin Ucraina este oprit, a declarat liderul nerecunoscutei regiuni, Vadim Krasnoselski într-o conferință de presă fără să spună detalii depsre ruta ocolitoare.

„Deja a fost elaborat scenariul unei alte rute de alimentare cu gaz a Transnistriei. Deja funcționează, a fost testată, volumul și diametrul conductei sunt suficiente. Mulți se îndoiau de diametrul conductei. Este potrivit. Transnistria poate primi gaz ocolind Ucraina”, a spus el citat de agenția de presă din regiune.

El a menţionat că preţul şi condiţiile vor depinde de negocierile dintre Moldovagaz şi Gazprom. „Sperăm să fie mai bine. Toată lumea are nevoie de gaze, inclusiv Moldova”, a spus Krasnoselski.

De la sfârșitul anului 2022, toate gazele furnizate de Gazprom Moldovei sunt redirecționate în Transnistria urmare a reducerii volumelor de către Gazprom la 5,7 milioane de metri cubi. Chișinăul s-a reorientat către piața din vest, iar gazul livrat regiunii din stânga Nistrului este folosit pentru necesitățile interne ale regiunii, dar pentru generarea energiei electrice care este exportată în dreapta Nistrului.

Ucraina a anunțat încetarea tranzitului de gaze rusești din 2025 urmare a suspendării contractului de tranzit al gazelor rusești către Europa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia Franța de a interzice anumite produse alimentare care conțin reziduuri de pesticide neaprobate în Uniunea Europeană nu este de natură să afecteze direct Republica Moldova.

Întrebat despre impactul măsurii, șeful Guvernului a precizat că subiectul a fost discutat inclusiv la nivel guvernamental, în cadrul întrevederilor de la Davos. Potrivit acestuia, autoritățile franceze au transmis că restricțiile vizează toate statele terțe, nu doar Republica Moldova, și reprezintă un răspuns la depistarea unor ingrediente toxice în anumite produse agroalimentare importate.

„Cunoscând produsele noastre, de calitate bună, nu credem că vom fi afectați de aceste măsuri. Continuăm dialogul cu partenerii francezi, dar este și un mesaj către producătorii autohtoni să fie foarte atenți”, a spus premierul. Alexandru Munteanu a subliniat că marii producători sunt, de regulă, prudenți, însă a recomandat verificări suplimentare, inclusiv cu sprijinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a exista certitudinea că produsele nu conțin nici măcar doze admise de pesticide.

Începând cu 8 februarie 2026, Franța va suspenda importul și comercializarea unor produse alimentare provenite din afara Uniunii Europene dacă sunt detectate reziduuri de substanțe active neaprobate în UE. Măsura se aplică atât produselor proaspete, cât și celor procesate și vizează, printre altele, mere, pere, caise, cireșe, piersici, prune, struguri de masă și pentru vin, legume, cereale, miere și alte produse apicole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM