Locomotiva concedierilor a pornit! CFM lovește în cei mai vulnerabili – pensionarii

09 Apr. 2025, 17:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Apr. 2025, 17:38 // Actual //  Ursu Victor

Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a emis un ordin intern prin care reia procedura de concediere a angajaților pensionari pentru limită de vârstă, începând cu 1 aprilie 2025. Decizia vine în contextul scăderii volumului de muncă și al situației economice critice în care se află compania.

Potrivit dispoziției semnate de directorul general interimar Serghei Cotelinic, toate subdiviziunile teritoriale ale CFM sunt obligate să inițieze procedura de încetare a contractelor individuale de muncă cu angajații care au statut de pensionar.

Măsura este justificată de administrație ca parte a procesului de reducere a cheltuielilor și de raționalizare a resurselor umane, în încercarea de a stabiliza compania aflată într-un colaps financiar.

Conform documentului, concedierile se vor face în baza art. 85 alin. (2) din Codul Muncii al Republicii Moldova. În cazul refuzului de încetare amiabilă sau al neîndeplinirii criteriilor, contractele vor fi desfăcute în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y¹) din Codul Muncii. Fiecare caz va fi raportat în scris până la 15 aprilie 2025, către directorul general interimar, iar ordinele de concediere scanate vor fi transmise Direcției Resurse Umane prin e-mail.

În prezent, la CFM lucrează 5.700 de angajați.

Aceasta nu este prima măsură dură luată de CFM în ultimele luni. În data de 7 aprilie, întreprinderea a scos la licitație locomotive, vagoane și boghiuri, încercând să acumuleze fonduri pentru plata salariilor restante. Datoria totală a companiei depășește 190 de milioane de lei, iar peste 4.800 de angajați rămân în incertitudine.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

30 Dec. 2025, 11:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
30 Dec. 2025, 11:44 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Persoanele cu patentă achiziționată în anul 2026 vor putea decide dacă rămân în vechiul regim sau trec la noul cadru legal destinat freelancerilor, însă autoritățile recomandă utilizarea noii legislații, care oferă beneficii fiscale și sociale mai largi. Precizarea a fost făcută de ministrul Dezvoltării Economice, Eugen Osmochescu, în contextul legislației noi privind activitatea freelancerilor, care va intra în vigoare în 2026.

”Este la discreția fiecărei persoane, însă legea vine cu un cadru juridic și instituțional mult mai benefic, predictibil și transparent”, a menționat oficialul.

Noua lege permite activitatea independentă în aproximativ 40 de domenii, printre care designeri, consultanță în tehnologia informației, arhitectură, relații publice și comunicare, activități de curățenie, servicii foto, fabricarea bijuteriilor, dar și alte tipuri de servicii prestate pe cont propriu. Astfel, persoanele fizice vor putea activa legal fără a înregistra o companie.

Procedura de începere a activității este una simplificată și se bazează pe notificare și asumare pe propria răspundere. „Validarea are loc automat de către Agenția Servicii Publice, după care persoanei i se atribuie un cod în baza căruia poate activa”, a explicat ministrul. Înregistrarea poate fi realizată atât online, cât și fizic, inclusiv prin platforma EVO sau prin intermediul băncilor.

Cea mai importantă noutate vizează regimul fiscal. Freelancerii vor achita un impozit unic de 15% pentru o cifră de afaceri anuală de până la 1,2 milioane de lei. Veniturile care vor depăși acest plafon vor fi impozitate cu 35%.

Totodată, persoanele care vor activa în baza noii legislații vor beneficia de protecție socială și medicală deplină. „Freelancerii vor fi asigurați din punct de vedere medical și social, vor avea acces la pensii, indemnizații și concedii plătite”, a precizat Eugen Osmochescu. Activitatea va fi complet transparentă, toate încasările urmând să fie realizate printr-un cont bancar dedicat. În același timp, nu va exista obligația de a ține contabilitate și nici de a depune rapoarte fiscale sau statistice.

Noua legislație, cunoscută drept „Legea freelancerilor”, publicată în Monitorul Oficial la 29 august 2025, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII