Lukașenko a numit condițiile în care ar pleca din funcția de președinte

11 Feb. 2021, 15:56
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
11 Feb. 2021, 15:56 // Au Bani //  MD Bani

Președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat că ordinea, lipsa protestelor și securitatea susținătorilor săi drept condiții pentru a pleca de la conducere, scrie Tass.

El a afirmat această poziție joi, în cadrul Adunării Populare a întregului Belarus, care a avut loc la Minsk.

„Condiția mea principală pentru părăsirea puterii este pacea în țară, ordinea, lipsa acțiunilor de protest și exprimarea opiniilor în cadrul legii. Aceasta este condiția principală. A doua condiție: dacă la conducere vor cei care au alte viziuni, niciun fir de păr al susținătorilor actualului președinte nu trebuie să cadă”, a declarat Lukașenko.

După cum a subliniat Lukașenko, este important ca Adunarea Populară să fie un organism constituțional și dacă se încalcă înțelegerea socială care urmează a fi încheiată, Adunarea Populară va avea toată puterea.

ȘTIRI, VIDEO, NO COMMENT pe Telegram Realitatea/RLIVE TV.

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 17:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
19 Ian. 2026, 17:42 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Grupul KazMunayGas International, proprietarul Rompetrol Moldova, a încheiat anul 2025 cu un profit net de 128 de milioane de dolari, cel mai mare din istoria companiei, potrivit datelor prezentate de compania-mamă din Kazahstan, notează economica.net.

Conform informațiilor oficiale, EBITDA consolidată a KMGI a ajuns la 424 de milioane de dolari în 2025, în creștere cu 61% față de 2024.

“Volumul total de materii prime procesate la rafinăria Petromidia s-a ridicat la 5,88 milioane de tone, cu o capacitate medie reală de procesare de 14,9 mii de tone pe zi. Volumele de vânzări ale subsidiarelor de retail ale KMGI au crescut cu 14% față de 2024, ca urmare a majorării vânzărilor en-gros și de trading în România, precum și în alte țări – Republica Moldova, Bulgaria și Georgia”, mai arată compania kazahă.

De asemenea, veniturile din activități non-combustibili au ajuns la 56,9 milioane de dolari, în creștere cu 9% comparativ cu anul precedent.

Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas. KMG International are aproximativ 6 000 de angajați și desfășoară activități în 11 piețe principale din regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane.

Marca Rompetrol este reprezentativă pentru operațiunile de rafinare și petrochimie, activitățile de distribuție din România, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia, precum și pentru serviciile la sondă din domeniul upstream. Grupul deține și operează rafinăria Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, precum și rafinăria Vega, singurul producător și furnizor de produse speciale.

Grupul KMGI deține și Rompetrol Moldova, cel mai mare comerciant și importator de produse petroliere. Rompetrol asigură circa o treime din importul de carburanți pe piața locală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!