Lukoil și-ar putea vinde rafinăria din Bulgaria, după 20 de ani. Grupul petrolier rus, în conflict deschis cu guvernul

05 Dec. 2023, 17:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2023, 17:50 // Actual //  bani.md

Grupul petrolier rus Lukoil a anunţat marţi, 5 decembrie, că analizează o posibilă vânzare a rafinăriei sale de la Burgas (Bulgaria), denunţând măsurile discriminatorii luate împotriva sa de guvernul pro-european de la Sofia, informează AFP.

”Ţinând cont de modificările semnificative care au intervenit în mediul operaţional al companiilor din Bulgaria aparţinând grupului Lukoil, compania a început un proces de revizuire a strategiei cu privire la acest activ. Mai multe opţiuni vor fi analizate împreună cu consultanţii internaţionali, inclusiv vânzarea”, a precizat Lukoil într-un comunicat de presă.

Bulgaria, ţară care în mod tradiţional este apropiată de Moscova şi care, înainte de războiul din Ucraina, depindea aproape în întregime de gazul natural şi petrolul rusesc, încearcă acum să scape de această dependenţă.

Ţara vecină beneficiază, până la finele lui 2024, de o scutire de la embargoul introdus de Uniunea Europeană cu privire la importurile de petrol rusesc. Pe lângă petrolul necesar pentru asigurarea consumului Bulgariei, grupul rus Lukoil are dreptul de a exporta produse petroliere realizate la rafinăria de la Burgas spre Ucraina şi, într-o mai mică măsură, spre Europa.

Această derogare ar urma să înceteze la finele lunii martie 2024, potrivit unei propuneri recente a Parlamentului de la Sofia, care urmează să fie definitivată în săptămânile următoare.

De asemenea, Guvernul de la Sofia a impus şi o taxă de 60% pe profiturile realizate de grupul petrolier rus Lukoil.

În acest context, Lukoil subliniază că ”revizuirea strategiei este o consecinţă a adoptării de către autorităţile bulgare a unor legi discriminatorii şi a altor decizii politice injuste faţă de rafinărie”. Grupul rus adaugă că este victima unei ”furtuni politice artificiale” care prejudiciază activităţile unei companii care nu este vizată de sancţiunile europene şi americane şi care îşi îndeplineşte toate obligaţiile faţă de stat şi angajaţi.

Lukoil este prezent în Bulgaria de peste 20 de ani, perioadă în care investiţiile sale în rafinăria de la Burgas au depăşit 3,4 miliarde de dolari. În paralel însă, Lukoil se bucură de o poziţie cvasi-monopolistă pe piaţa din Bulgaria graţie unei reţele compusă din nouă depozite petrolier şi 220 de benzinării.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Feb. 2026, 22:22 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a găzduit o delegație extinsă de potențiali investitori din Republica Elenă, interesați să exploreze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova. Din delegație fac parte reprezentanți ai trei companii majore, cu expertiză în infrastructură, energie termică și electrică, sisteme hidraulice și inginerie metalurgică.

Potrivit instituției, discuțiile au vizat sectoare considerate prioritare pentru dezvoltarea economică, în contextul interesului tot mai accentuat al mediului de afaceri elen față de piața moldovenească.

Printre participanți s-a numărat cea mai mare companie de construcții din Grecia, cu un portofoliu extins de proiecte de infrastructură în Europa de Sud-Est. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți un furnizor important de soluții de pompare și sisteme hidraulice, activ în 42 de țări, precum și o companie globală de inginerie metalurgică, axată pe inovare și sustenabilitate în infrastructura energetică.

În cadrul reuniunii, echipa Agenției de Investiții a prezentat avantajele competitive ale climatului investițional din Republica Moldova și instrumentele de suport disponibile pentru investitori. Pentru o abordare tehnică aplicată, instituția a facilitat ședințe de lucru între delegația elenă și reprezentanții Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Autoritățile subliniază că această coordonare interinstituțională urmărește să ofere investitorilor claritate privind cadrul de reglementare și proiectele prioritare ale statului.

Agenția de Investiții consideră că interesul tot mai pronunțat al companiilor elene confirmă atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională și își reafirmă rolul de partener strategic pentru investitorii care vizează modernizarea economiei naționale.