Bucurie fără margini pentru greci! Îmbunătăţirea ratingului țării creşte cererea de obligaţiuni

05 Dec. 2023, 16:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2023, 16:00 // Actual //  bani.md
Îmbunătăţirea ratingului pentru Grecia a dus la o creştere a cererii de obligaţiuni suverane greceşti cu 6-10 miliarde de euro.

Îmbunătățirea ratingului de ţară pentru Grecia, de către agenția Fitch (la un rating de tip investment grade), a deschis calea către includerea obligațiunilor greceşti în indicii iBoxx Euro și Bloomberg Barclays Euro Sovereign și către extinderea bazei de investitori în cursul anului 2024, scrie MoneyReview.

Grecia, rating mai bun după ani de probleme economice

Este opinia unui analist al Commerzbank, care s-a referit la raportul Fitch de vinerea trecută, precum și la actualizarea din octombrie realizată de S&P cu privire la Grecia.

„Conform informaţiilor primite de la diverși jucători de pe piață, se pare că investitorii pasivi… vor crea o cerere suplimentară de aproximativ 6-10 miliarde de euro” după noua creştere a ratingului, a comentat directorul general al Agenţiei pentru Gestionarea Datoriei Publice a Greciei, Dimitris Tsakonas, pentru Reuters.

Încep să vină investitorii

Cu aceste previziuni a fost de acord şi un director de bancă, susţinând că îmbunătăţirea ratingului „aduce câţiva investitori care nu au avut posibilitatea până acum de a cumpăra”.

Relevantă în acest sens a fost evoluţia obligațiunilor grecești pe piața europeană în cursul weekendului, spread-ul grecesc pe zece ani scăzând față de cel al Italiei și Germaniei, chiar dacă creşterea ratingului de către Fitch fusese deja anticipată de o mare parte a pieței.

Grecia, datorie publică mai sustenabilă

Potrivit opiniilor convergente ale lui Dimitris Tsakonas, ale analistului Commerzbank și ale directorului de bancă cu care a vorbit Reuters, cel mai mare beneficiu al creşterii ratingului va fi lărgirea bazei de investitori.

Tsakonas consideră totuşi că piața a inclus deja în preţ această îmbunătăţire a ratingului Greciei și că există marjă de contracție față de obligațiunile europene din cauza structurii datoriei grecești, a sustenabilității acesteia, a nevoilor limitate de finanțare și a excedentului de disponibilităţi de numerar.

Ratingul datoriei publice grecești era extrem de scăzut în urma aventurii „Grexit” conduse de politicienii de extremă stânga Alexis Tsipras și Yanis Varoufakis.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Sept. 2026, 09:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 09:35 // Actual //  Ursu Victor

Prețul motorinei în Statele Unite a ajuns pentru prima dată în istorie la pragul de 6 dolari pe galon, iar analiștii avertizează că scumpirea combustibilului ar putea deveni un „ucigaș tăcut” al economiei americane, prin creșterea costurilor de transport, agricultură și producție.

Potrivit datelor AAA, prețul mediu al motorinei la nivel național a ajuns la 6,06 dolari pe galon, cu aproximativ 63% peste nivelul de anul trecut. În California, unul dintre cele mai importante state agricole ale SUA, prețul a urcat până la 7,98 dolari pe galon.

Patrick De Haan, șeful departamentului de analiză a pieței petroliere la GasBuddy, avertizează că, dacă prețurile se mențin la nivelurile actuale, impactul asupra economiei ar putea deveni sever. El a descris scumpirea motorinei drept un „ucigaș tăcut” al economiei americane.

Motorina are un rol esențial în transportul de mărfuri, agricultură, construcții și industrie. Combustibilul este utilizat de camioane, trenuri, nave și utilaje agricole, ceea ce înseamnă că orice creștere a prețului se transmite rapid în costul alimentelor, produselor și serviciilor.

Bob McNally, președintele Rapidan Energy, a subliniat că populația urmărește de obicei mai atent prețul benzinei, însă motorina are un impact mult mai larg asupra economiei, deoarece intră în aproape toate lanțurile de aprovizionare.

Scumpirile vin pe fondul tensiunilor geopolitice și al reducerii capacităților de rafinare. Atacurile asupra rafinăriilor rusești au redus exporturile de motorină ale Rusiei până la cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, în timp ce conflictele din Orientul Mijlociu au afectat producția și transportul combustibililor prin Strâmtoarea Hormuz.

Potrivit unor estimări din industrie, rafinării cu o capacitate totală de aproximativ 5 milioane de barili pe zi au fost scoase din funcțiune, iar piața globală ar fi pierdut aproape 8% din oferta de motorină. În același timp, capacitățile disponibile de rafinare sunt extrem de limitate.

Presiunile se resimt și pe piața petrolului. Contractele futures pentru petrolul american au depășit 100 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele luni, iar în septembrie prețul a crescut cu aproximativ 20%.

Prețurile benzinei au urcat la rândul lor. Potrivit GasBuddy, americanii cheltuie acum cu aproximativ 700 de milioane de dolari mai mult pe zi pentru combustibil decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Situația devine cu atât mai dificilă cu cât toamna aduce o creștere sezonieră a cererii pentru combustibil, atât pentru încălzire, cât și pentru activitățile agricole.

Scumpirea motorinei reprezintă și o problemă politică pentru administrația președintelui Donald Trump, în condițiile în care alegerile intermediare sunt la mai puțin de două luni distanță. Impactul ar putea fi resimțit în special în statele agricole și în regiunile unde păcura este utilizată pe scară largă pentru încălzirea locuințelor.

Casa Albă dispune de puține instrumente pentru a reduce rapid prețurile. Printre opțiunile discutate se numără utilizarea suplimentară a rezervelor strategice de petrol și eventuale restricții asupra exporturilor de motorină. Oficialii americani au avertizat însă că astfel de măsuri ar putea avea efecte contrare și ar putea împinge prețurile și mai sus.