Lupta de la Apă Canal s-a terminat! Ceban anunță că întreprinderea a fost reconectată la curent

03 Feb. 2023, 10:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Feb. 2023, 10:12 // Actual //  bani.md

Întreprinderea municipală Apă-Canal Chișinău a fost reconectată la energia electrică, potrivit anunțului  primarului Capitalei, Ion Ceban, care precizează că acest lucru a fost posibil în urma unor discuții cu conducerea Premier Energy.

„Împreună cu colegii mei, după mai multe ședințe lungi, am identificat o soluție constructivă și legală pe care am propus-o în ședința din această seară. Până marți s-a luat o pauză, după care vom relua discuțiile”, a precizat edilul.

Municipalitatea a anunțat joi că blocul central de la Apă-Canal Chișinău a fost deconectat de la energie electrică și că acolo sunt toate punctele de comandă. În același timp, „Premier Energy” a declarat că cele două locuri de consum deconectate vizau doar blocul administrativ. Furnizorul mai preciza că a fost nevoit să recurgă la aceste măsuri pentru a nu admite creșterea în continuare a datoriei, care în prezent constituie 68,6 milioane de lei.

Datoria pentru energia electrică a întreprinderii Apă Canal este de 68,6 milioane de lei, ce include și facturi cu termenul de plată expirat, neachitate încă din luna noiembrie, 2022.

Achitările efectuate în ultima perioadă de către SA „Apă-Canal Chișinău” nu acoperă în totalitate nici consumul zilnic de energie electrică, se conturează o perspectivă negativă de creștere esențială a datoriei totale, odată cu emiterea facturilor în luna februarie.

Edilul Capitalei Ion Ceban a acuzat-o pe premierul Natalia Gavrilița și vicepremierul Andrei Spînu că ar fi indicat distribuitorului Premier Energy să deconecteze Apă Canal de la lumină. În replică Ceban a fost acuzat că inteenționat a dus întreprinderea în situația catastrofală pentru că și-a promovat la conducere doar persoane loaiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
16 Mart. 2026, 17:35 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ar putea deveni țara cu cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030, potrivit unor estimări publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI) și analizate de platforma Visual Capitalist.

Conform prognozelor, PIB-ul pe cap de locuitor al Moldovei ar urma să crească cu aproximativ 53% până în anul 2030, cel mai mare ritm dintre toate statele analizate. Indicatorul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor produse într-o economie raportată la numărul de locuitori și este considerat unul dintre principalele repere pentru nivelul de trai.

În clasamentul țărilor cu cea mai rapidă creștere economică pe cap de locuitor, Moldova este urmată de Guyana (44,8%), Turkmenistan (38,1%), Serbia (36,6%) și Armenia (33,9%). În top se mai regăsesc Albania, Insulele Marshall, Mauritius, Kazahstan și China.

Analiza arată că majoritatea statelor cu ritmuri accelerate de creștere sunt economii emergente, unde reformele economice, dezvoltarea unor noi industrii și creșterea investițiilor pot genera salturi rapide ale veniturilor pe cap de locuitor.

Totodată, mai multe economii din Europa de Est și de Sud-Est apar în clasamentul primelor 25 de țări, inclusiv Serbia, Albania, Bulgaria, Polonia, Georgia și Lituania. Potrivit experților, aceste state beneficiază de investiții în creștere, modernizare economică și integrare tot mai profundă în piața europeană.

Pe de altă parte, atunci când este analizată creșterea în termeni absoluți a veniturilor pe cap de locuitor, clasamentul este dominat de economii foarte dezvoltate. Liechtenstein ar urma să înregistreze cea mai mare majorare, cu aproximativ 39 400 de dolari în plus per persoană până în 2030, urmat de Islanda, Irlanda, Qatar și Elveția.

Unele state apar în ambele clasamente – atât la creșterea procentuală, cât și la cea absolută. Printre acestea se numără Islanda, Guyana și Lituania, economii care combină ritmuri rapide de dezvoltare cu majorări consistente ale veniturilor populației.

Datele utilizate în analiză provin din prognozele FMI, iar PIB-ul pe cap de locuitor este calculat în dolari.