Măgarii sunt noul „brand de țară”? Moldova îi exportă în CSI

25 Mart. 2026, 14:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Mart. 2026, 14:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova exportă măgari pe piețele din spațiul CSI, în special în Rusia, Belarus și Kazahstan, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu. Oficialul a precizat că este vorba despre un segment de export de nișă, realizat în baza acordurilor comerciale existente.

„Suntem exportatori. Este vorba de unele state din CSI. Republica Moldova se retrage din CSI, dar țara noastră beneficiază de acorduri de liber schimb cu unele state. Da, este un export de nișă. Noi exportăm în Rusia, Belarus și Kazahstan”, a declarat ministrul.

Osmochescu nu a putut oferi date privind volumele sau valoarea exporturilor, menționând că nu dispune de aceste cifre în prezent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

25 Mart. 2026, 15:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Mart. 2026, 15:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, analizează posibilitatea rambursării unei părți din accize pentru transportatorii de persoane, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți, a declarat ministrul Vladimir Bolea a declarat, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Potrivit lui Bolea, măsura ar putea face parte dintr-un mecanism mai amplu menit să reducă presiunea asupra cetățenilor.

„Avem transportatorii de persoane. Pe lângă faptul că creăm acest mecanism, Ministerul Finanțelor duce discuții pentru a vedea în ce măsură este posibil de rambursat o parte din acciză și de a crea un instrument inclusiv pentru segmentul transportului. În așa mod noi vom echilibra un pic din impactul asupra cetățenilor”, a declarat Bolea.

Potrivit oficialului, majorarea prețurilor la combustibil se reflectă direct în costurile de transport, iar în lipsa unor măsuri compensatorii, povara este transferată integral asupra populației.

„Dacă se majorează prețul, tot impactul cade pe umerii cetățenilor. Dacă rambursăm o parte din acciză, statul preia o parte din șocul acestei majorări”, a explicat ministrul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!