Mai mulți bani de la UE pentru Republica Moldova. Prim-ministra Danemarcei anunță sporirea asistenței macro-financiare

31 Ian. 2023, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Ian. 2023, 10:38 // Actual //  MD Bani

Uniunea Europeană sporește asistența macro-financiară pentru Republica Moldova la suma de 295 milioane de euro. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, după întâlnirea pe care a avut-o cu șefa țării, Maia Sandu, scrie Realitatea.md.

„Mulțumim pentru faptul că ne-ați găzduit astăzi. Moldova este un partener și prieten important pentru Danemarca… Vă vom oferi tot sprijinul în continuare… Noi în cadrul Uniunii Europene lucrăm mult pentru a ușura această povară și vrem și suntem determinați să sporim această asistență macro-financiară pentru Republica Moldova la suma de 295 milioane de euro”, a precizat Frederiksen.

La rândul său, Maia Sandu a precizat că este prima vizită a unui șef al Guvernului danez în țara noastră și a mulțumit pentru sprijinul oferit moldovenilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

„Mulțumim, în acest context, țării Dumneavoastră pentru ajutorul oferit Republicii Moldova pentru gestionarea crizei refugiaților – prima criză de asemenea anvergură, cu care s-a confruntat țara noastră. Suntem, de asemenea, recunoscători pentru sprijinul anunțat în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova. Acesta va finanța proiecte de tranziție energetică și de sprijin pentru presa locală. Sper, în acest context, că Republica Moldova va relua cooperarea cu DANIDA, Agenția daneză de dezvoltare internațională, iar țările noastre vor intensifica cooperarea bilaterală în diverse domenii.Am vrea să cooperăm în domeniul energiei regenerabile. Criza energetică prin care trecem acum ne-a determinat să punem accent pe independența energetică a țării, în special pe resursele regenerabile sau verzi. Apreciem vizitele de prospecție ale reprezentanților unor companii daneze în Republica Moldova, în acest sector. Danemarca este un lider european recunoscut în domeniul gestionării deșeurilor. Proiectele de transformare a deșeurilor menajere municipale în energie și căldură, dar și inițiativele de reducere a emisiilor de carbon, anunțate de țara dumneavoastră, sunt exemple din care vrem să învățăm. Suntem, de asemenea, interesați de intensificarea schimburilor economice și creșterea investițiilor daneze în Republica Moldova. În Moldova activează, în prezent, 36 de companii cu capital danez. Cu siguranță, acest număr poate să crească”, a spus Sandu.

Amintim că șefa guvernului danez face o scurtă oprire în Republica Moldova în cadrul vizitei sale în Ucraina.

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 10:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 10:16 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, Radu Marian, afirmă că piața imobiliară din Republica Moldova trece printr-o perioadă de ajustare, în condițiile în care populația a început să amâne achiziția locuințelor, pe fondul prețurilor ridicate.

Potrivit deputatului, datele statistice arată o temperare a cererii, ceea ce poate indica o corecție naturală a pieței. În acest context, Marian avertizează că orice intervenție dură a statului, precum plafonarea prețurilor, trebuie evitată, deoarece experiența altor țări arată că astfel de măsuri pot genera deficit de ofertă și, paradoxal, creșteri suplimentare de prețuri.

„Intervenția statului în acest domeniu trebuie făcută extrem, extrem de atent. Orice măsură agresivă riscă să ducă la mai puține locuințe pe piață și la prețuri și mai mari”, a declarat Radu Marian.

Oficialul a subliniat că problema majoră se concentrează în municipiul Chișinău, iar soluțiile avute în vedere de autorități vizează în principal creșterea ofertei. În acest sens, statul își propune o cooperare mai strânsă cu dezvoltatorii privați, prin facilitarea accesului la terenuri în jurul capitalei, accelerarea proceselor de vânzare a terenurilor publice și asigurarea conexiunilor la utilități precum apă și canalizare.

Un al doilea pilon de intervenție îl reprezintă sporirea transparenței pe piața imobiliară. Radu Marian a anunțat că se lucrează la un registru public al prețurilor, care va permite cetățenilor să vadă valorile reale ale tranzacțiilor în diferite regiuni. Totodată, este în pregătire un proiect de lege privind activitatea imobiliară, care va introduce un registru public al agenților imobiliari, inclusiv informații despre certificarea și pregătirea acestora.

Deputatul a precizat că piața este monitorizată constant de Consiliul Concurenței, pentru a identifica eventuale înțelegeri între companii, însă până în prezent nu există suficiente dovezi care să indice practici anticoncurențiale sistemice.

Referindu-se la implicarea directă a statului în construcția de locuințe, Radu Marian a declarat că nu susține această abordare. În schimb, autoritățile mizează pe parteneriate cu sectorul privat, în cadrul cărora dezvoltatorii ar putea oferi o parte din apartamente la prețuri avantajoase pentru anumite categorii sociale, în schimbul facilităților acordate de stat.

În paralel, Guvernul continuă programele de sprijin pentru cumpărarea locuințelor, precum Prima Casă Plus. Potrivit lui Radu Marian, după modificările operate în 2024, numărul solicitărilor a crescut semnificativ, iar anul trecut aproape 2.500 de gospodării au achiziționat locuințe prin acest program. Totuși, el avertizează că extinderea suplimentară a criteriilor trebuie analizată cu prudență, pentru a evita supraîncălzirea pieței.

În ceea ce privește nivelul prețurilor, deputatul a recunoscut că valoarea medie de aproximativ 1.700 de euro pe metru pătrat este ridicată, însă susține că, raportată la evoluția salariilor, accesibilitatea locuințelor nu s-a deteriorat semnificativ. „Salariul mediu a crescut de la circa 4.000 de lei în 2014 la aproape 16–17 mii de lei în prezent. Din această perspectivă, accesibilitatea chiar s-a îmbunătățit ușor comparativ cu acum 10 sau 20 de ani”, a concluzionat Radu Marian.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!