Maia Sandu: Băncile din Moldova respectă toate restricțiile impuse de sistemele de plăți prin sistemul SWIFT

04 Apr. 2022, 16:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Apr. 2022, 16:04 // Actual //  MD Bani

Republica Moldova nu poate să se alinieze la sancțiunile impuse de către Uniunea Europeană Federației Ruse din motive de securitate energetică, însă respectă interdicțiile aplicate Moscovei în partea ce ține de sistemul bancar și financiar. Declarațiile au fost făcute astăzi, 4 aprilie de către președinta țării, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Realitatea.md.

Sandu a spus că, țara noastră nu se va eschiva de la aplicarea sancțiunilor impuse de Occident Rusiei în partea ce privește sistemul bancar sau reexportul produselor. În partea ce ține de livrările de gaz, Maia Sandu a afirmat că „se caută alternative, deși situația este dificilă”.

„Aceste sancțiuni sunt niște acțiuni menite să producă costuri pentru țara agresor. Sancțiunile trebuie să țină cont de particularitățile și relațiile economice. În cazul țării noastre, băncile moldovenești respectă toate restricțiile impuse de sistemele de plăți internaționale prin sistemul SWIFT ce cuprinde VISA și MasterCard. Exporturile noastre în Rusia s-au micșorat și așa din cauza războiului. Cel mai important element este achiziția de gaze. Avem pentru moment un singur furnizor de gaze și căutăm alternative de gaze. Guvernul caută alternative, dar situația pe piața gazelor este dificilă. Nu suntem singura țară care nu renunță. Moldova plătește zilnic câte 3-4 milioane de dolari pentru gazul rusesc, dar sunt state UE care plătesc câte 400 de milioane. Sunt state care încearcă să reducă acest consum”, a spus Maia Sandu.

Totodată, președinta a precizat că Republica Moldova a fost printre primele state care a condamnat agresiunea militară a Ucrainei de către Rusia.

Maia Sandu a abordat și subiectul securității parvenit din regiunea separatistă transnistreană, afirmând că nu „autoritățile de la Chișinău rămân vigilente”, iar informațiile cu privire la o creștere a numărului de „pacificatori” ruși în Transnistria nu este posibil, deoarece „intrarea așa numitor pacificatori ruși în zona separatistă se efectuează doar prin punctele de frontieră controlate de către autoritățile moldovenești”.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!