Maib a participat la inaugurarea Moldovan Capital Markets Day la Bursa de Valori din Londra

16 Nov. 2021, 10:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
16 Nov. 2021, 10:26 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

În data de 15 noiembrie maib a participat la inaugurarea Moldovan Capital Markets Day, eveniment desfășurat la Bursa de Valori din Londra și organizat de maib în parteneriat cu Bursa de Valori din Londra și Renaissance Capital.

Moldovan Capital Markets Day a reprezentat o oportunitate de a prezenta Republica Moldova comunității de investitori internaționali și de a scoate în evidență realizările țării, viziunile de dezvoltare, precum și prezentarea unor companii de succes din țara noastră. Prezentarea a fost ținută de prim-ministra Natalia Gavrilița, care a participat la ceremonia de deschidere a pieței și a avut un discurs de inaugurare. În debutul evenimentului au susținut speechuri Julia Hoggett, CEO al Bursei de Valori din Londra, Odile Renaud-Basso, Președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Octavian Armașu, Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

Discursurile au fost urmate de două panele. La primul au participat reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale și ai Băncii Naționale a Moldovei. La cel de al doilea  a luat parte Președintele maib, Giorgi Shagidze, precum și manageri de top ai altor două companii bine-cunoscute din Republica Moldova. După discuțiile în cadrul celor două panele, participanții s-au angajat într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu audiența.

Perspectivele macroeconomice ale Republicii Moldova și climatul investițional au fost discutate de Vladimir Munteanu, Prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Rodgers Brenner Chawani, Reprezentant Permanent al FMI în Moldova (online), Inguna Dobraja, Director de Țară al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, Angela Sax, Șefa Reprezentanței BERD în Republica Moldova și Bayan Carter, Director asociat, Private Equity, BERD. Participanții au pus în evidență câteva subiecte comune:

  • dorința puternică de integrare în Uniunea Europeană;
  • mandatul noului Guvern de a fortifica statul de drept și de a eradica corupția;
  • regim de reglementare extrem de prudent instituit după anii de turbulență din sistemul bancar;
  • datoria în scădere a sectorului public, moneda stabilă, creșterea puternică a PIB-ului în ultimii ani;
  • penetrarea redusă a serviciilor bancare în comparație cu țările similare.

La panelul Piața de capital din Moldova: viziunea companiilor, trei companii lider din Moldova, reprezentate de Giorgi Shagidze, CEO maib, Eoin Woods, Director Technic, Endava, Vasile Tofan, Președinte al Consiliului  Purcari, au discutat despre provocări, despre agenda de dezvoltare, dar și despre avantajele oferite de piața relativ neaglomerată din Moldova.

Giorgi Shagidze, CEO maib, a declarat:

„Adresez mulțumiri Bursei de Valori din Londra și Renaissance Capital pentru sprijinul acordat pentru ca acest eveniment să aibă loc. De asemenea, exprim toată gratitudinea tuturor participanților și speakerilor. Este de importanță majoră pentru viitorul țării și pentru maib ca lider al sectorului bancar să pună în evidență atractivitatea economiei moldovenești și a sectorului bancar al țării. Printre acestea se numără o datorie scăzută față de PIB, un curs valutar foarte stabil și un curs de integrare activă cu Uniunea Europeană, cu până la 70% din exporturile Moldovei către UE. Monedă stabilă, un nivel scăzut al datoriei publice și private, un sector bancar puternic reprezintă baza pentru o creștere sustenabilă”.

Înregistrările video de la eveniment pot fi accesate pe link.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de 34% credite şi o cotă de 31% din depozitele din întregul sistem bancar. Banca deserveşte aproape 30% din populaţia ţării şi este unul dintre cei mai mari angajatori din republică. Obiectivele pe termen mediu ale maib includ 40% din cota de piaţă a creditelor, 55% cota plăţilor, un raport cost-venit sub 45% şi rentabilitatea de peste 20% a capitalurilor proprii, care urmează a fi atinse până în 2024. Din 2018, cel mai mare acţionar al băncii este un consorţiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de gestionare a activelor în ţările baltice şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa.

P.

29 Iul. 2026, 17:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Iul. 2026, 17:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, susține că instituția este dispusă să renunțe la actualul sediu închiriat, pentru care achită aproximativ 8 milioane de lei anual, dacă autoritățile vor identifica o alternativă.

Declarația a fost făcută la ședința Comisiei economie, după ce deputatul Vasile Costiuc l-a întrebat dacă ANRE ar accepta să se mute într-un alt imobil, mai puțin costisitor.

„Dacă noi, cei din opoziție, depunem efort și identificăm un spațiu, sunteți dispuși să treceți într-un alt spațiu care să nu ne coste 8 milioane de lei anual?”, l-a întrebat Costiuc.

„Cu mare drag și acesta este și scopul nostru. Din 2019, când s-a încheiat contractul de chirie, în fiecare an am solicitat autorităților să identifice un spațiu. Desigur, dacă dumneavoastră sunteți mai activi și identificați un spațiu, suntem dispuși să discutăm condițiile și să vedem ce soluție poate fi găsită”, a răspuns Alexei Taran.

ANRE achită lunar peste 32.000 de euro pentru închirierea sediului, ceea ce înseamnă aproximativ 8 milioane de lei pe an. Instituția închiriază o suprafață totală de 2.115 metri pătrați, dintre care 1.468 de metri pătrați sunt amenajați pentru spațiile de lucru ale angajaților.

Imobilul este deținut de soții Aliona și Andrei Golban. Andrei Golban este președintele Federației de Judo din Republica Moldova. În 2016, acesta a fost reținut într-un dosar penal, fiind suspectat că, împreună cu un sportiv de performanță și un fost polițist, ar fi încercat să extorcheze 13 milioane de ruble rusești de la un cetățean moldovean care activa în Federația Rusă. La acea vreme, Inspectoratul General al Poliției afirma că Golban și ceilalți suspecți ar fi făcut parte dintr-o grupare criminală condusă de Grigore Caramalac, alias „Bulgaru”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!