Majorare spectaculoasă a profitului bancherilor – 1,6 miliarde de lei în patru luni

22 Mai 2023, 15:33
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Mai 2023, 15:33 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Cele 11 bănci din Republica Moldova au contabilizat un profit de 1,6 miliarde de lei, cu 625,6 milioane de lei mai mult, în patru luni ale anului față de perioada similară din 2022, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Peste 85% din totalul profitului a revenit la 4 bănci: maib, Moldindconbank, Victoriabank și OTP Bank. Profitul net al celorlalte 7 bănci a fost de circa 251,4 milioane de lei.

Astfel, maib a obținut 438,12 mil. lei (în ianuarie-aprilie 2022 – 334,2 mil. lei), Moldindconbank – 406,5 mil. lei (253,5 mil. lei), Victoriabank – 313,2 mil. lei (180,4 mil. lei) și OTP Bank – 275,8 mil. lei (102,2 mil. lei).

Totodată, profitul ProCreditBank  a constituit 57,28 mil. lei (46,1 mil. lei), FinComBank – 57,1 mil. lei (30,7 mil. lei), BCR Chișinău – 44,2 mil. lei (27,9 mil. lei), Eximbank – 36,7 milioane de lei (30,5 milioane de lei), Energbank – 29,5 milioane de lei (33,7 milioane de lei), Comerțbank – 15,6 milioane de lei (10,9 milioane de lei) și EuroCreditBank – 10,8 milioane de lei (9,1 milioane de lei).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.