Mars face o mutare îndrăzneață: achiziționează Pringles într-o tranzacție de 36 miliarde de dolari

14 Aug. 2024, 16:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
14 Aug. 2024, 16:40 // Bani și Afaceri //  bani.md

Gigantul de produse alimentare ambalate Mars, printre ale cărui mărci se află M&M şi Snickers, a declarat miercuri că va cumpăra producătorul Pringles Kellanova pentru aproape 36 de miliarde de dolari în cea mai mare tranzacție din sectorul alimentelor ambalate, scrie Reuters.

Tranzacția vine la câteva zile după ce Reuters a raportat că Mars analizează o potențială achiziție a Kellanova.

Ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii din sectorul produselor alimentare ambalate, în condiţiile în care capitalizarea bursieră a Kellanova este de aproximativ 27 miliarde de dolari, inclusiv datoria.

Acţiunile Kellanova au urcat cu aproximativ 20% după scindarea de WK Kellogg Co, în octombrie 2023, dar încă au o valoarea mai redusă decât a unor firme ca Hershey şi Mondelez International, fiind astfel o potenţială ţintă de preluare.

În ultimii ani a sporit numărul tranzacţiilor în sectorul produselor alimentare ambalate, companiilor căutând să atenueze impactul inflaţiei, în timp ce medicamentele pentru slăbit au afectat cererea. Între 2019 şi 2023 preţurile alimentelor au crescut cu 25%, un ritm mai rapid decât în cazul altor bunuri de consum şi servicii, conform statisticilor Departamentului Agriculturii din SUA.

Kellanova îşi fabrică produsele în 21 de ţări şi le distribuie în peste 180 de state.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!