Medvedev revine cu acuzații: Plafonarea preţului la gaze este o măsură pur politică, din ură animalică față de Rusia

24 Dec. 2022, 04:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Dec. 2022, 04:23 // Actual //  bani.md

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate, a postat vineri pe canalul său de Telegram un comentariu despre introducerea de către UE a plafonului pentru preţul la gaze, calificând o astfel de decizie drept „stupidă”.

Fostul președinte rus este de părere că decizia UE de plafonare a preţului la gaze este o măsură pur politică, nejustificată de regulile economiei de piaţă şi din acest motiv, în mod clar, va eșua.

„Ca şi în cazul petrolului, nu este dictată de o logică economică, ci de o ură animalică faţă de Rusia, bazată pe teza obsesivă că «este numai vina ruşilor». Cu alte cuvinte, este o măsură care ţine pur de voinţă, şi nu de piaţă. În plus, a fost adoptată cu un număr mare de excepţii, ceea ce permite blocarea aplicării sale. Prin urmare, nu va funcţiona într-un mod serios”, a scris Medvedev, citat de agenţia de stat rusă TASS.

„În primul rând, ca și în cazul petrolului, acesta nu este dictat de logica economică, ci de ura animalică față de Rusia, bazată pe teza maniacală rușii sunt de vină pentru toate astea’. Deci, este o măsură strict voluntară şi neconcurenţială”, a mai scris vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate.

Moscova accelerează producţia armelor „celor mai puternice”

Fostul preşedinte rus  – şi actual număr doi al Consiliului de securitate – Dmitri Medvedev a mai avut un derapaj la începutul lunii decembrie. Acesta a afirmat că Moscova fabrică „mijloacele de distrugere cele mai puternice” bazate pe „noi principii”, ameninţând să se folosească de ele contra Occidentului.

„Duşmanul nostru nu este înrădăcinat numai în Guvernul de la Kiev (o entitate teritorial administrativă a Rusiei imperiale, n. red.). El se află şi în Europa, în America de Nord, în Japonia, în Australia, în Noua Zeelandă şi în alte locuri şi a jurat credinţă naziştilor vremurilor noastre”, a scris dl Medvedev. „Iată de ce noi ne intensificăm producţia mijloacelor de distrugere celor mai puternice, inclusiv a celor bazate pe noi principii”, a continuat el într-un mesaj publicat duminică dimineaţa devreme pe contul lui de Telegram.

El nu a detaliat aceste noi principii, dar se referea, se pare, în special la noile generaţii de arme hipersonice pe care Moscova se mândreşte că le dezvoltă activ în ultimii ani.

07 Sept. 2026, 22:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 22:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Deputatul Vasile Grădinaru a avertizat în cadrul emisiunii de la Radio Moldova că actuala majorare a tarifului la gaze (22,30 lei metrul cub cu peste 40% mai mut față de tariful anterior n.a)  ar putea să nu fie ultima, în condițiile în care costurile suportate de furnizori ar fi în continuare mai mari decât cele acoperite prin prețul aprobat pentru consumatori. Parlamentarul susține că situația pune o presiune tot mai mare asupra bugetului de stat și ar putea influența inclusiv mecanismul compensațiilor pentru sezonul rece.

„Nu o să fiu deloc populist și o să spun mai rău: această majorare nu știu dacă ar fi ultima”, a declarat Grădinaru.

Potrivit deputatului, din discuțiile purtate cu reprezentanți ai ANRE ar rezulta că nici tariful actual nu acoperă integral costurile existente.

„Chiar inclusiv aplicarea acestui tarif nu acoperă costurile care sunt cu mult peste. Acum se acumulează devieri negative”, a spus parlamentarul.

În aceste condiții, evoluția ulterioară a tarifelor va depinde inclusiv de prețurile gazelor pe piețele internaționale. Grădinaru spune că nu poate fi exclusă o nouă scumpire, în cazul unei evoluții nefavorabile a cotațiilor externe.

Deputatul afirmă că tocmai incertitudinea privind tariful din perioada rece face imposibilă, deocamdată, stabilirea exactă a categoriilor de consumatori care vor beneficia de compensații.

„Nimeni astăzi, la această oră, nu poate să vă spună, nici măcar prim-ministrul, cred, exact care vor fi către sezonul rece categoriile care vor beneficia. Trebuie să vedem în primul rând care va fi tariful la acea etapă, iar reieșind din presiunea care va fi, respectiv, se va lua decizia”, a explicat Grădinaru.

El a precizat că nu afirmă că tarifele vor crește obligatoriu, însă admite un asemenea scenariu dacă prețul gazelor pe piața internațională va urca. Stabilirea prețului final pentru consumatori se va face, potrivit acestuia, în baza formulelor de calcul aplicate de ANRE.

Grădinaru avertizează că sprijinirea populației în sezonul rece va reprezenta o provocare importantă pentru finanțele publice.

„Va fi o presiune foarte mare pe buget și noi va trebui să facem două lucruri: unu, să ajutăm cât de mult putem și, doi, ca acest ajutor să fie cât mai targetat”, a conchis deputatul.

Săptămâna trecută, președintele Moldovagaz Vadim Ceban declara că tariful la gaz ar urma să depășească 22 de lei metrul cub.