Micii producători și IMM-urile vor fi protejați prin lege de practicile comerciale neloiale

29 Iun. 2022, 16:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2022, 16:06 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Micii producători și întreprinderile mici și mijlocii vor fi protejați prin lege contra practicilor comerciale neloiale. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul de lege care prevede interzicerea practicilor ce se abat de la buna conduită comercială, sunt contrare modalităților echitabile și sunt impuse unilateral.

Practicile comerciale neloiale apar frecvent în lanțul de aprovizionare cu alimente și pot fi dăunătoare, în principal, întreprinzătorilor mai mici, precum ar fi producătorii agricoli și întreprinderile mici și mijlocii procesatoare de produse alimentare. Astfel, documentul aprobat vine să faciliteze negocierile dintre furnizorii produselor agricole și alimentare (producători, procesatori) și cumpărătorii (magazinele), care oferă aceste produse consumatorului final. Legea va proteja micii producători de clauze abuzive și va facilita accesul acestora la plasarea producției în rețelele comerciale din toată țara.

În acest sens, potrivit legislației, cumpărătorul nu poate impune producătorului condiția de a livra produsele în toate magazinele pe care le deține, iar un anumit magazin nu are dreptul să interzică producătorului furnizarea acelorași produse către alte rețele/magazine, și invers.

De asemenea, magazinul nu are voie să ceară anularea sau înlocuirea comenzilor de produse agricole și alimentare perisabile într-un termen mai scurt de 30 de zile, iar modificarea în mod unilateral a contractelor de furnizare a produselor agricole și alimentare este interzisă, în cazul în care clauzele vizează volumul furnizării produselor, condițiile de plată și standardele de calitate.

Realitatea Live

23 Mai 2025, 14:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Mai 2025, 14:57 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul energetic Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, intenționează să intre direct pe piața din Republica Moldova prin înființarea unei subsidiare de trading, care ar putea acoperi până la 30% din necesarul de gaze naturale al țării vecine.

„Există un potențial maxim de 1 miliard de metri cubi, cât este consumul total al Moldovei. Noi estimăm că am putea acoperi între 20% și 30% din acest volum”, a declarat directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, citat de Profit.ro.

Spre deosebire de România, unde Romgaz este obligată prin lege să vândă gaze la un preț reglementat de 120 lei/MWh pentru consumatorii casnici și CET-uri până în martie 2026, piața din Republica Moldova este complet liberalizată. Acest aspect creează o oportunitate de a vinde gazele la prețuri mai mari.

„Diferența dintre prețurile din România și cele din Republica Moldova, chiar și după scăderea tarifului de transport, ne permite să valorificăm gazele la un preț mai bun peste Prut”, se menționează într-un document oficial al Romgaz.

Planul de extindere a Romgaz în Moldova vine și în contextul în care compania se pregătește să majoreze semnificativ producția, odată cu extragerea gazelor din zăcământul offshore Neptun Deep, dezvoltat împreună cu OMV Petrom. Producția din Marea Neagră este așteptată să înceapă în 2027.

De altfel, Energocom, traderul de stat al Republicii Moldova, a semnat deja primul său contract pe termen lung cu OMV Petrom pentru livrări de gaze provenite din Neptun Deep, consolidând astfel poziția României ca furnizor strategic pentru securitatea energetică a Moldovei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO