Ministerul britanic al Apărării anunță că mercenari ruși din grupul Wagner ar fi desfășurați în estul Ucrainei

29 Mart. 2022, 09:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Mart. 2022, 09:05 // Actual //  bani.md

Mercenari ruşi din grupul Wagner sunt desfăşuraţi în estul Ucrainei, a anunţat luni ministerul britanic al apărării, care estimează că peste 1.000 de luptători ai grupării paramilitare ar putea fi aduşi să lupte în Ucraina, informează AFP.

„Gruparea militară privată rusă a grupului Wagner s-a desfăşurat în estul Ucrainei”, a declarat ministerul britanic pe Twitter.”Ar urma să desfăşoare peste 1.000 de mercenari, inclusiv responsabili ai organizaţiei, pentru a realiza operaţiuni de luptă”, a adăugat acesta.

Cunoscuţi ca fiind apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin, grupul Wagner şi paramilitarii săi sunt suspectaţi de comiterea de abuzuri în Mali, Libia şi chiar Siria.

„Din cauza pierderilor grele şi a unei invazii în mare parte blocate, Rusia a fost cel mai probabil forţată să îşi redesfăşoare personalul Wagner în Ucraina, în detrimentul operaţiunilor din Africa şi Siria”, estimează Londra.

La mijlocul lunii martie, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a declarat că Rusia a întocmit liste cu 40.000 de luptători din armata siriană şi miliţiile aliate, gata să fie dislocaţi în Ucraina.

Potrivit unui declaraţii făcute vineri de un oficial occidental, forţele ruse îşi concentrează acum eforturile în Donbas, unde se confruntă cu „cele mai bine echipate şi mai antrenate forţe ucrainene”. De aceea,”forţele separatiste, întărite de forţele ruse şi personalul grupării Wagner din regiunile Lugansk şi Doneţk, încearcă să le înconjoare”.

Gruparea Wagner este una din cele 59 de companii şi personalităţi ruse vizate joi de o nouă serie de sancţiuni decise de Londra ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia la sfârşitul lunii februarie. Pe lângă această grupare paramilitară au mai fost vizate gigantul rus al diamantelor Alrosa sau cel din domeniul hidrocentralelor, Rushydro. Peste 1.000 de persoane şi entităţi ruse au fost plasate până acum pe lista sancţiunilor britanice.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 17:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
19 Ian. 2026, 17:42 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Grupul KazMunayGas International, proprietarul Rompetrol Moldova, a încheiat anul 2025 cu un profit net de 128 de milioane de dolari, cel mai mare din istoria companiei, potrivit datelor prezentate de compania-mamă din Kazahstan, notează economica.net.

Conform informațiilor oficiale, EBITDA consolidată a KMGI a ajuns la 424 de milioane de dolari în 2025, în creștere cu 61% față de 2024.

“Volumul total de materii prime procesate la rafinăria Petromidia s-a ridicat la 5,88 milioane de tone, cu o capacitate medie reală de procesare de 14,9 mii de tone pe zi. Volumele de vânzări ale subsidiarelor de retail ale KMGI au crescut cu 14% față de 2024, ca urmare a majorării vânzărilor en-gros și de trading în România, precum și în alte țări – Republica Moldova, Bulgaria și Georgia”, mai arată compania kazahă.

De asemenea, veniturile din activități non-combustibili au ajuns la 56,9 milioane de dolari, în creștere cu 9% comparativ cu anul precedent.

Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas. KMG International are aproximativ 6 000 de angajați și desfășoară activități în 11 piețe principale din regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane.

Marca Rompetrol este reprezentativă pentru operațiunile de rafinare și petrochimie, activitățile de distribuție din România, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia, precum și pentru serviciile la sondă din domeniul upstream. Grupul deține și operează rafinăria Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, precum și rafinăria Vega, singurul producător și furnizor de produse speciale.

Grupul KMGI deține și Rompetrol Moldova, cel mai mare comerciant și importator de produse petroliere. Rompetrol asigură circa o treime din importul de carburanți pe piața locală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!