Mișcarea surpriză a moldovenilor! În febra fotovoltaicelor și-au instalat putere de 6 ori mai mare decât ar avea nevoie

18 Iul. 2023, 18:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2023, 18:41 // Actual //  bani.md

Conform datelor oficiale ale Agenției pentru Eficiență Energetică, la sfârșitul lunii iunie 2023, în Republica Moldova erau înregistrați aproximativ 2 793 de consumatori casnici care beneficiază de mecanismul de contorizare netă. Puterea totală instalată a centralelor fotovoltaice deținute de acești consumatori se ridică la aproximativ 25 537 kW, anunță Agenția de Eficiență Energetică.

Analizele efectuate au evidențiat o evoluție ascendentă a puterii medii instalate a sistemelor fotovoltaice de către persoanele fizice, în baza mecanismului de suport ,,Contorizarea netă”. Astfel, s-a observat că puterea instalată a centralelor fotovoltaice, raportată la numărul de gospodării casnice, constituie 9,14 kW. Conform estimărilor AEE, o centrală de această capacitate poate genera anual peste 10 mii kWh. Pentru comparație, conform datelor ANRE din România, puterea medie instalată a sistemelor fotovoltaice de către gospodăriile casnice este de 6,5 kW.

Pe de altă parte, conform datelor statistice privind consumul de energie în gospodăriile casnice, ediția 2022 elaborată de către Biroul Național de Statistică, se constată că o gospodărie casnică consumă anual în medie 1 652 kWh. Estimările arată că pentru a acoperi consumul mediu de energie electrică al unei gospodării casnice ar fi suficientă o centrală electrică fotovoltaică cu puterea instalată de aproximativ 1,4 kW. Aceste date indică faptul că beneficiarii mecanismului de contorizare netă supradimensionează sistemele fotovoltaice, ceea ce prelungește semnificativ durata de recuperare a investiției și reduce din capacitățile tehnice ale rețelei de a oferi posibilitate mai multor gospodării casnice să beneficieze de acest mecanism de suport.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat existența unei practici comerciale înșelătoare la o unitate de schimb valutar a BC „Victoriabank” SA, în urma unui control inopinat privind respectarea obligațiilor de informare corectă a consumatorilor.

Constatările au stat la baza unei Hotărâri din 11 noiembrie 2025, care a fost menținută de Consiliul de Administrație al CNPF în ședința din 30 decembrie 2025, după respingerea cererii prealabile depuse de bancă. Controlul a vizat modul de afișare a cursurilor de schimb valutar pe panourile de reclamă.

Potrivit CNPF, pentru valuta românească (RON), cursurile de cumpărare și vânzare erau afișate fără separarea clară a numărului întreg de zecimale, spre deosebire de celelalte valute, situație calificată drept omisiune înșelătoare, susceptibilă de a induce în eroare consumatorii.

Autoritatea subliniază că remedierea ulterioară a neconformității și lipsa unui impact major nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, motiv pentru care măsurile dispuse au fost menținute.

 În perioada 18–24 septembrie 2025, CNPF a efectuat controale inopinate la 48 de unități de schimb valutar din mai multe raioane și municipii ale țării, depistând abateri la șapte unități, inclusiv neconcordanțe între cursurile afișate și cele aplicate, precum și lipsa delimitării clare a zecimalelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII