Misterul livrărilor de gaze în Transnistria! Bînzari: Jucătorii își cumpără timp pentru a negocia condiții mai bune

23 Dec. 2024, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Dec. 2024, 09:46 // Actual //  Ursu Victor

Rezervarea capacităților reprezintă un pas important, însî aceasta nu garantează și transportul efectiv al gazelor, a declarat fostul director al Energocom, Victor Bînzari în podcasul Ziarului de Gardă, care a abordat subiectul livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană și incertitudinile legate de rezervarea capacităților pe conducta transbalcanică.

„Rezervarea capacităților și transportul efectiv al gazelor sunt două lucruri diferite. Poți să îți rezervi capacitatea, dar să nu aduci gaz. Este doar o rezervare, fără obligația de a transporta”, a explicat Bînzari. El a adăugat că acest mecanism este adesea utilizat de actorii din piață pentru a câștiga timp în vederea negocierii unor condiții mai favorabile.

Bînzari a precizat că rezervările se fac pe termen diferit – lunar sau chiar zilnic – ceea ce lasă loc de incertitudini până în ultimul moment. De exemplu, capacitatea pentru 1 ianuarie poate fi rezervată abia pe 31 decembrie, însă acest proces implică și costuri mai mari.

În contextul războiului din Ucraina și al întreruperii anunțate a tranzitului gazelor rusești prin Ucraina începând cu 1 ianuarie 2024, Bînzari consideră că soluțiile pentru aprovizionarea regiunii trebuie discutate într-un format extins.

„Aceasta nu este doar o problemă a malului drept al Nistrului. Este o problemă regională care necesită implicarea tuturor părților – Moldova, Ucraina, Transnistria – și discuții la nivel înalt pentru a evalua situația în mod realist și pentru a găsi un consens larg”, a declarat el.

Bînzari s-a arătat optimist în privința găsirii unei soluții și a subliniat că Republica Moldova are deja experiență în gestionarea crizelor energetice similare, amintind de perioadele dificile din 2021 și 2022. Atunci, în contextul problemelor de aprovizionare cu energie electrică, Moldova a apelat la sprijinul partenerilor din România și a reușit să mențină aprovizionarea.

„Noi am trecut prin astfel de crize și avem deja experiența necesară. Trebuie să fim pregătiți și să discutăm într-un format mai larg pentru a găsi soluții durabile”, a concluzionat fostul director al Energocom.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!