Modificări la stabilirea prețului pentru asigurarea RCA. Ce decizie a luat CNPF

20 Mai 2021, 11:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Mai 2021, 11:37 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

În cadrul ședinței din data de 18 mai 2021, Consiliul Comisiei Naționale a Pieței Financiare a decis Modificarea Hotărârii CNPF nr. 22/3/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (în redacție nouă).

Mai exact, sistemul ”bonus-malus” se va aplica prin stabilirea istoricului persoanelor care dețin RCA, dar și a celor care au provocat accidente nefiind asigurați. Amendamentele au fost condiționate de necesitatea ajustării cadrului normativ aferent sistemului „bonus-malus”, urmare a multiplelor petiții înregistrate la CNPF.

În particular, proiectul prevede introducerea prevederii de aplicare a sistemului „bonus-malus” prin stabilirea istoricului daunelor urmare a accidentelor provocate de persoanele ce posedă contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, precum și a istoricului daunelor persoanelor care anterior nu au deținut acoperire de asigurare, dar pentru care s-au achitat despăgubiri din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii gestionat de Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (sistemul bonus-malus).

De asemenea, Regulamentul a fost completat cu un punct separat, care prevede că la încheierea contractelor de asigurare cu o persoană cu domiciliul în R. Moldova, inclusiv în stânga Nistrului, coeficientul bonus-malus se va aplica doar dacă persoana dispune de act de identitate corespunzător Registrului de stat al populației.

În contextul soluțiilor de atenuare a efectelor coronacrizei, autoritatea de supraveghere a aprobat modificarea Hotărârii CNPF nr. 25/2/2019 cu privire la modul de prezentare, avizare și aplicare a calculelor actuariale ale primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

15 Iun. 2026, 15:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Iun. 2026, 15:31 // Actual //  Ursu Victor

Datele publicate de Biroul Național de Statistică pentru primul trimestru al anului 2026 arată o realitate care nu poate fi ascunsă în spatele unei cifre pozitive. Da, PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu 0,4%. Dar atunci când privești în profunzime structura acestei creșteri, imaginea este mult mai puțin optimistă, susține economistul Marin Gospodarenco.

Potrivit economistului, în primul rând, valoarea adăugată brută pe economie a scăzut cu 0,1%. Cu alte cuvinte, economia reală nu a produs mai mult decât anul trecut. Creșterea PIB-ului a fost susținută inclusiv de majorarea impozitelor nete pe produse, ceea ce înseamnă că statistic avem o economie pe plus, însă fără o expansiune semnificativă a activității productive.

„Mai îngrijorătoare este situația investițiilor. Formarea brută de capital a avut o contribuție negativă de 3,9 puncte procentuale la evoluția PIB. Acesta este probabil cel mai important semnal de alarmă din raport. O economie poate supraviețui o perioadă bazându-se pe consum, dar nu poate construi prosperitate pe termen lung fără investiții în capacități de producție, tehnologii noi și infrastructură”, a puncta Gospodarenco.

Declinul unor sectoare-cheie confirmă această problemă. Construcțiile au scăzut cu 12,9%, tranzacțiile imobiliare cu 7,8%, iar sectorul informațiilor și comunicațiilor cu 8,1%. În special reculul IT-ului și al comunicațiilor este îngrijorător, deoarece acesta este unul dintre puținele domenii capabile să genereze productivitate ridicată, exporturi și salarii competitive.

Există și vești bune, după cum spune Gospodarenco: „Industria prelucrătoare a crescut cu 6,1%, transporturile cu 6,6%, iar exporturile de bunuri și servicii au avansat cu 10,8%. Aceste sectoare au împiedicat economia să intre în stagnare sau chiar în teritoriu negativ”.

„Problema este că Moldova continuă să consume mai mult decât investește. Iar atunci când investițiile scad, iar sectoarele cu valoare adăugată înaltă încetinesc, perspectivele de convergență cu economiile europene devin mai îndepărtate.

„O creștere economică de 0,4% nu este o criză. Dar nici nu este un motiv de satisfacție. Este mai degrabă un semnal că actualul model de dezvoltare își atinge limitele și că economia are nevoie de un nou impuls bazat pe investiții, productivitate și competitivitate, nu doar pe consum”, a spus Gospodarenco.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!