Moldindconbank a acordat ajutor financiar Asociației Nevăzătorilor din Moldova

16 Nov. 2022, 11:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
16 Nov. 2022, 11:25 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Moldindconbank a oferit suport financiar în valoare de 45 de mii de lei pentru renovarea sediului Asociației Nevăzătorilor din Moldova. Clădirea a fost grav avariată în urma unui incendiu devastator de la sfârșitul acestei veri. Banca a oferit acest ajutor de Ziua Mondială pentru educația persoanelor cu dizabilități de vedere, care este marcată anual la 13 noiembrie.

Pompierii au luptat ore în șir cu flăcările care au distrus acoperișul, etajele întâi și doi ale blocului, dar și toate bunurile din interior.

„Pe data de 30 august, atunci când în municipiul Chișinău a fost o ploaie torențială, în sediul nostru a avut loc un incendiu devastator în rezultatul unui scurtcircuit, așa spun pompierii. Au ars ferestrele, 3 uși, un geam mare, aparatura pentru persoanele cu dizabilități care se afla în încăpere. Pierderile noastre sunt de peste 2 milioane de lei, iar Moldindconbank ne-a ajutat mult să reparăm ce este mai urgent”, a povestit Dumitru Sclifos, administratorul Asociației Nevăzătorilor din Moldova.

În acest context, Moldindconbank a acordat un suport financiar de 45 de mii de lei pentru a restabili o parte din pierderile provocate de incendiu. Din acești bani au fost procurate trei uși, o fereastră și au fost acoperite o parte din costurile pentru renovarea acoperișului, complet distrus în urma incendiului.

„Vreau să mulțumesc Moldindconbank pentru că printre primii au reacționat și ne-au ajutat cu surse financiare. Acum putem intra în iarnă și putem să prelungim lucrările. Acele 45 de mii de lei pe care ni le-ați acordat dvs. sunt o temelie pentru reparație și pentru toate necesitățile pe care le vom avea”, a adăugat Nicolae Ciobanu, specialist principal al Asociației Nevăzătorilor din Moldova.

„Responsabilitatea socială este parte a valorilor pe care le promovăm. Depunem tot efortul ca să fim alături de oamenii care au nevoie de ajutorul nostru în momente critice. Nu am putut rămâne indiferenți la solicitarea Asociației Nevăzătorilor din Moldova care a trecut prin aceste clipe de coșmar și vom face tot posibilul ca să-i ajutăm în continuare”, a declarat Tzvetanka Kroumova, președinte interimar al Moldindconbank.

Banca a realizat în acest an mai multe proiecte de responsabilitate socială în domenii-cheie, precum educație, sport, diversitate culturală și sănătate.

Moldindconbank – mereu alături!

P.

01 Mai 2026, 16:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 16:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova intră într-o zonă de risc, în condițiile în care tot mai puțini angajați susțin un număr în creștere de pensionari, iar sistemul public începe să scârțâie sub presiunea demografică.

Datele prezentate de Biroul Național de Statistică și Casa Națională de Asigurări Sociale, citate de Moldova 1, arată că dezechilibrul se adâncește rapid și riscă să devină imposibil de gestionat pe termen mediu.

În 2025, unui pensionar îi reveneau doar 1,1 angajați, față de 1,7 în 2015. În cifre absolute, numărul salariaților a coborât la 774 de mii, în timp ce pensionarii rămân peste 672 de mii.

Practic, sistemul se apropie de scenariul în care fiecare contribuabil susține un beneficiar o limită critică pentru sustenabilitatea pensiilor.
Presiunea se vede direct în buget. Pentru 2026, CNAS a planificat 34,1 miliarde de lei pentru protecția persoanelor în etate, adică aproape 34% din cheltuielile totale ale statului, estimate la peste 100,5 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, fiecare a treia leu din buget merge spre pensii și prestații sociale.

În paralel, pensiile cresc, dar pe un fundal tot mai fragil. Pensia medie a ajuns la 4.407 lei din aprilie 2026, în timp ce pensia minimă variază între 3.264 și 3.525 lei. Aproximativ 4.000 de persoane primesc pensii de peste 21.000 de lei lunar un contrast puternic într-un sistem deja tensionat.

Or, datele demografice confirmă tendința. Populația îmbătrânește accelerat. La începutul lui 2025, în Moldova erau circa 616.500 de persoane de peste 60 de ani (aproape 26% din populație), comparativ cu doar 494.100 de copii (20,7%). Peste 40.000 de oameni au depășit vârsta de 80 de ani, iar diferența dintre generații continuă să crească.

Demograful Valeriu Sainsus avertizează că problema este structurală: generațiile tinere sunt de două ori mai mici decât cele care ies la pensie, iar vârsta medie a forței de muncă se apropie de 45 de ani. „Nu avem înlocuire de generații”, spune expertul, care pledează pentru politici demografice și revenirea migranților.
Criza este amplificată de piața muncii. Potrivit economistului Stanislav Madan, populația aptă de muncă s-a redus cu 25,5% în ultimul deceniu de două ori mai rapid decât populația totală. În același timp, rata de activitate rămâne scăzută, iar companiile reclamă lipsa acută de angajați.
Un paradox complică și mai mult situația: aproape 35% dintre angajați nu au competențele potrivite pentru joburile pe care le ocupă. În paralel, migrația continuă să golească piața muncii din cele aproximativ 380.000 de persoane pierdute între recensăminte, circa 320.000 au plecat peste hotare.

Structura populației accentuează problema: doar 46,4% dintre moldoveni trăiesc în mediul urban, mult sub media Uniunii Europene de 75%, ceea ce limitează oportunitățile de angajare și productivitatea economică.

Experții avertizează că fără intervenții rapide  reforme în educație, politici de stimulare a natalității și măsuri pentru readucerea migranților Republica Moldova riscă să intre într-o spirală periculoasă: tot mai puțini contribuabili, tot mai mulți beneficiari și o presiune bugetară care poate afecta inclusiv plata pensiilor în viitor.