Moldova mai aruncă un cablu peste Prut! SUA investesc 130 de milioane de dolari în noua interconectare

18 Iun. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
18 Iun. 2026, 17:04 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul a anunțat că studiul de pre-fezabilitate pentru linia electrică aeriană de 400 kV Strășeni–Gutinaș a fost prezentat oficial prim-ministrului Alexandru Munteanu de către însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău, Nick Pietrowicz.

„Parteneriatul strategic cu Statele Unite produce rezultate concrete pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Studiul de fezabilitate pentru Liberty Line reprezintă un pas important spre realizarea unei noi conexiuni energetice cu Uniunea Europeană și spre consolidarea rezilienței sistemului nostru electroenergetic”, a declarat premierul Alexandru Munteanu.

Potrivit autorităților, proiectul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 130 de milioane de dolari oferită de Guvernul Statelor Unite și va deveni cea de-a treia interconectare electrică de înaltă tensiune dintre Republica Moldova și sistemul energetic european prin România, după liniile Vulcănești–Chișinău și Bălți–Suceava.

Conform studiului prezentat, noua linie electrică de 400 kV Strășeni–Gutinaș va avea o lungime estimată de aproximativ 70 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa 25 de localități din raioanele Strășeni, Nisporeni, Călărași și Hâncești.

Guvernul susține că proiectul va contribui la majorarea capacității de transfer a energiei electrice între Republica Moldova și rețeaua europeană ENTSO-E, sporind securitatea aprovizionării cu energie și facilitând integrarea țării în piața energetică europeană.

În cadrul întrevederii au fost discutate și alte subiecte ce vizează cooperarea moldo-americană în domeniul energetic, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice, investițiile în noi capacități de producere și stocare a energiei, precum și măsurile de consolidare a securității energetice a Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 11:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 11:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul condus de Vasile Tofan a obținut nota 2,9 din 10 pentru primele 100 de zile de activitate, potrivit unui raport alternativ prezentat de Mișcarea Civică „Construim Încredere”. Autorii susțin că executivul a înregistrat puține rezultate verificabile și că există un decalaj important între angajamentele asumate și măsurile realizate.

Raportul a fost prezentat de fondatoarea mișcării, Olesea Stamate, în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Evaluarea a fost făcută prin compararea prevederilor Programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient” și a discursului de învestire cu actele adoptate și datele disponibile public. Reprezentanții mișcării precizează că nota este o apreciere civică argumentată, nu o măsurătoare statistică.

Potrivit Olesei Stamate, din cele 13 angajamente analizate, nouă aveau termen de realizare în primele 100 de zile. Unul singur a fost considerat îndeplinit integral – adoptarea politicii fiscale pentru 2027. Totuși, autorii raportului menționează că proiectul a fost preluat de la Guvernul precedent într-o etapă avansată.

Alte trei angajamente au fost realizate parțial, iar două au fost doar inițiate. Printre acestea se numără inventarierea barierelor administrative, dereglementarea și elaborarea portofoliului proiectelor prioritare. Deși Guvernul a prezentat 19 proiecte strategice pe 29 octombrie, raportul nu identifică documente care să confirme aprobarea portofoliului promis.

Un angajament important rămas nerealizat vizează punerea în exploatare a liniei electrice Vulcănești-Chișinău până la 31 august 2026. Reprezentanții mișcării recunosc că proiectul și dificultățile întâmpinate existau înainte de mandatul actualului executiv, însă subliniază că termenul a fost asumat explicit de Guvernul Tofan.

Raportul atrage atenția și asupra evoluțiilor economice. Potrivit datelor prezentate de autori, inflația anuală a crescut de la 6,51% în iunie la 8,60% în septembrie, iar tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici a crescut cumulat cu aproximativ 81% în septembrie și octombrie.

Autorii susțin că eficiența compensațiilor acordate populației nu poate fi demonstrată în lipsa unor date clare despre plățile efectuate și facturile achitate de consumatori. În același timp, datoria de stat a crescut de la 142,79 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie la 150,36 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie.

Critici sunt formulate și la adresa politicii fiscale pentru 2027. Potrivit raportului, aproximativ 84% din veniturile suplimentare estimate ar urma să provină din TVA și accize. Mișcarea cere publicarea unor simulări care să arate impactul măsurilor asupra diferitelor categorii de gospodării.

O altă problemă semnalată este reforma administrației publice locale. Reprezentanții „Construim Încredere” consideră că noua configurație teritorială a fost promovată înainte de clarificarea competențelor, resurselor financiare și impactului asupra comunităților. Aceștia cer revizuirea proiectului, o analiză de impact și consultări reale cu autoritățile locale.

Raportul mai semnalează lipsa transparenței în evaluarea activității miniștrilor și monitorizarea angajamentelor de integrare europeană. Olesea Stamate solicită Guvernului să publice planul de acțiuni, responsabilitățile fiecărui ministru, rezultatele obținute, sursele de finanțare și termenele restante.

Solicitat de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Guvernului nu a răspuns deocamdată. Premierul Vasile Tofan urmează să prezinte joi bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale echipei sale.