Moldovenii care uită să-și plătească rovinieta scapă de amendă cu o nouă perioadă de grație

06 Nov. 2024, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Nov. 2024, 10:04 // Actual //  Ursu Victor

Șoferii care omit să achite rovinieta în ziua în curs o vor putea plăti până la sfârșitul zilei următoare, evitând astfel amenzile. Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care introduce această perioadă de grație.

Noua prevedere, adoptată de Camera Deputaților în unanimitate pe 8 octombrie, permite achitarea rovinietei până cel târziu la ora 24:00 a zilei următoare. Legea, inițiată de Sorin Moldovan (PNL), intră în vigoare la 1 ianuarie 2026.

„Această modificare vine în ajutorul șoferilor care, din neatenție, nu au plătit taxa de drum și s-au trezit cu amendă acasă,” a declarat Moldovan. Sistemul de plată online, implementat recent, facilitează și mai mult achitarea acestei taxe.

Un alt exemplu de flexibilitate este taxa de pod de la Fetești, unde plata se poate efectua până la 24 de ore după trecere.

Conform legii, rovinieta trebuie achitată înainte de a circula pe drumurile naționale din România, fiind disponibilă în variante de o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Tariful pentru un autoturism pentru un an este de 28 de euro, iar amenzile pentru lipsa acesteia pornesc de la 275 de lei pentru autoturisme și cresc până la 23.800 de lei pentru vehiculele de mare tonaj.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.