Ne așteaptă o CRIZĂ a forței de muncă? Ungaria şi alte state vor să introducă vaccinarea obligatorie la locul de muncă

16 Sept. 2021, 13:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Sept. 2021, 13:04 // Actual //  MD Bani

SUA, Franţa şi alte ţări au in­trodus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de angajaţi, însă mulţi dintre aceştia au declarat că-şi vor părăsi mai degrabă locul de muncă decât să se vaccineze. De asemenea, și alte state printre care și Ungaria vor să stabilească această regulă pentru angajați. În acest context apare întrebarea: „Vor adânci astfel de măsuri criza forţei de muncă?”.

Cu toate că până în prezent în Ungaria a fost obligatorie vaccinarea pentru angajaţii din sistemul de sănătate, țara vrea să treacă la o altă etapă. Acum, se poartă negocieri pentru introducerea vaccinării drept condiţie a angajării, însă nu a fost luată încă nicio decizie în acest sens, potrivit Portfolio.

De asemenea, alte state precum SUA, Franţa şi alte ţări au in­trodus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de angajaţi, însă mulţi dintre aceştia au declarat că-şi vor părăsi mai degrabă locul de muncă decât să se vaccineze.

În SUA, milioane de angajaţi vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului. Decizia celei mai mari economii a lumii ridică semne de întrebare despre impactul asupra pieţei forţei de muncă, aflată deja sub presiune, şi despre ce alte ţări vor urma o cale similară.

În Franța, milioane de cetăţeni din prima linie care au refuzat vaccinarea ar putea fie să fie suspendaţi, fie să-şi piardă locurile de muncă, potrivit Financial Times. Aproximativ 2,7 milioane de cetăţeni francezi au fost obligaţi să se vaccineze printr-o lege care a intrat în vigoare la începutul lunii august.

Măsura s-a dovedit eficientă în ceea ce priveşte creşterea rapidă a vaccinării în rândul angajaţilor din sănătate şi centrelor de îngrijire.

Guvernul german, pe de altă parte, susţine în continuare cu fermitate că nu va face vaccinarea obligatorie, o idee şocantă într-o ţară unde chiar şi dreptul angajaţilor de a şti dacă angajaţii le sunt vaccinaţi a stârnit reacţii puternice, scrie Ziarul Financiar.

Criticile privitoare la vaccinarea obligatorie includ argumentul că o astfel de măsură i-ar afecta disproporţionat pe cei cu venituri mai scăzute, dar ar fi acest lucru adevărat într-o perioadă în care piaţa locurilor de muncă este în plină efervescenţă?

Alte guverne şi companii vor monitoriza cu siguranţă îndeaproape ce se întâmplă în ţările ce impun vaccinarea obligatorie pentru a vedea cât capital politic şi propriu este investit după instituirea unor astfel de cerinţe.

Adevăratul cost al vaccinării obligatorii ar putea fi mai puţin ecolomic şi mai degrabă politic şi social.

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat existența unei practici comerciale înșelătoare la o unitate de schimb valutar a BC „Victoriabank” SA, în urma unui control inopinat privind respectarea obligațiilor de informare corectă a consumatorilor.

Constatările au stat la baza unei Hotărâri din 11 noiembrie 2025, care a fost menținută de Consiliul de Administrație al CNPF în ședința din 30 decembrie 2025, după respingerea cererii prealabile depuse de bancă. Controlul a vizat modul de afișare a cursurilor de schimb valutar pe panourile de reclamă.

Potrivit CNPF, pentru valuta românească (RON), cursurile de cumpărare și vânzare erau afișate fără separarea clară a numărului întreg de zecimale, spre deosebire de celelalte valute, situație calificată drept omisiune înșelătoare, susceptibilă de a induce în eroare consumatorii.

Autoritatea subliniază că remedierea ulterioară a neconformității și lipsa unui impact major nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, motiv pentru care măsurile dispuse au fost menținute.

 În perioada 18–24 septembrie 2025, CNPF a efectuat controale inopinate la 48 de unități de schimb valutar din mai multe raioane și municipii ale țării, depistând abateri la șapte unități, inclusiv neconcordanțe între cursurile afișate și cele aplicate, precum și lipsa delimitării clare a zecimalelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII